Multe intervenţii ale pompierilor, peste noapte

0
A fost o noapte plină pentru pompierii argeșeni, aceștia fiind solicitați în mai multe cazuri.
Cele mai importante intervenții au fost următoarele:
# după ora 19:00, salvatorii au fost mobilizați alături de polițiști, jandarmi, pădurari și alți voluntari pentru căutările desfășurate pe raza orașului Ștefănești a unei persoane de sex feminin în vârstă de 13 ani, care a fost găsită la câțiva kilometri față de locul de unde plecase.
# în jurul orei 20:00, pompierii au intervenit pentru stingerea unui incendiu care s-a manifestat în interiorul unui magazin de piese auto din Aleea Ion Nistor a municipiului Pitești. Incidentul nu s-a soldat cu victime.
# în jurul orei 23:00, pompierii au intervenit pe strada Bucovina a municipiului Pitești pentru a asigura măsurile specifice de prevenire ale incendiilor în cazului unui accident rutier în care un autoturism a părăsit partea carosabilă, nefiind identificate victime.
# aproape de ora 00:00, un echipaj de pompieri s-a deplasat în localitatea Mihăești, pe DN73, pentru a asigura măsurile specifice de prevenire ale incendiilor în cazul unui eveniment rutier în care au fost implicate un atelaj și un autoturism, fără să fie identificate victime ale incidentului.
# la scurt timp, a fost sesizată producerea unui incendiu la o autoutilitară pe raza orașului Topoloveni. La fața locului, colegii noștri au acționat pentru stingerea flăcărilor ce au afectat elementele combustibile de la compartimentul motor și habitaclu. Nu au fost identificate victime.
# între orele 00:00 și 01:00 un echipaj SMURD a fost solicitat în localitățile Dârmănești și Mărăcineni, pentru a asigura acordarea primului ajutor calificat în cazul unor eventuale victime ale animalelor sălbatice(urși) ajunse în zonele locuite. Nu au fost găsite respectivele animale și nu au fost victime.
# aproape de ora 04:00, salvatorii au fost solicitați să intervină în cazul unui accident rutier în care un autoturism a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat pe raza localității Stâlpeni, DN73. În urma impactului a izbucnit și un incendiu la compartimentul motor, care s-a propagat și în interiorul autoturismului. Șoferul a fost găsit evacuat din autoturism și a fost preluat de către paramedicii SMURD, iar după acordarea primului ajutor calificat nu a avut nevoie de transport la spital. Pentru localizarea și lichidarea incendiului a lucrat un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.