Egale doar o repriză

0

Revenind la meciul de la Mioveni, dintre Dacia și Buzău, oaspetele s-au impus clar, cu 28-23, după ce prima repriză s-a terminat la egalitate, 12-12.

Prima parte a fost una echilibrată, în care Gloria a început mai bine și a avut avantaj la începutul partidei, 2-1, 3-1, 3-2, după care argeșencele au revenit și au preluat conducerea, având în permanență avataj de 1 gol și chiar de două, în 4 rânduri (7-5, 8-6, 9-7, 10-8) însă adversarele au revenit pe finalul primului mitan și au egalat la 12.

În a doua repriză, Gloria Buzău a preluat conducerea și s-a distanțat treptat, ajungând chiar la o diferență de 7 goluri, ultima oară scorul fiind 28-21, partida terminându-se în cele din urmă 28-23 pentru buzoience.

Partea a doua a fost una foarte slabă pentru gazde, care au marcat doar 11 goluri, față de cele 16 ale oaspetelor, dar acest lucru s-a întâmplat mai mereu, pe parcursul campionatului.

Pentru CS Dacia Mioveni 2012 urmează acum meciul din ultima etapă, din deplasare, de la campioana sezonului trecut, Rapid București, partida fiind programată duminică, 28 mai, de la ora 17:30, în sala din Giulești.

DACIA MIOVENI – SCM GLORIA BUZĂU 23-28 (12-12) Arbitri: Ionuț Cazan / Gesur Suliman
Dacia:
Ion, Mîrcă Olariu – Vizuete 5, Lazăr 4, Krsnik 3, Cîrjan 3, Moldovan Popa 3, Beșleagă 2, Simion 1, M. Ilie 1, Nicolae 1, Chiș Ivan, Milic. Antrenor: Victorina Bora.
Gloria:
Kelemen, Batinovic – Ilyina 7, Moroianu 6, Czeczi 5, Burlachenko 3, Blazevic 2, Petrovic 2, Keita 1, Zamfirescu 1, Iuganu 1, Drăgunoiu, Sîrb. Antrenor: Daniel Anca.
CSM BUCUREȘTI – CSM SLATINA 31-21 (17-10)
Arbitri: Sebastian Mârza / Cristian Nedelea
MINAUR BAIA MARE – HC ZALĂU 27-35 (16-20)
Arbitri: Ciprian Popa / Ionuț Velișcă  S.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.