- Greva profesorilor continuă
Cadrele din învățământ se află în a treia zi de grevă generală, iar conform liderilor lor de sidicat, protestul nu va înceta până nu li se majorează salariile.
Conform calendarului anunțat de Minister, astăzi era programată să înceapă Evaluarea Națională pentru clasa a VI-a dar ea a fost amânată din cauza grevei profesorilor. Calendarul Evaluării Naționale 2023 la clasa a VI-a este următorul: # Limbă și comunicare — miercuri 24 mai 2023 # Matematică și Științe ale naturii — joi 25 mai 2023, însă aceste teste vor fi reprogramate după ce se va încheia greva.
Discuțiile dintre guvernanți și sindicaliști nu au ajuns la niciun numitor comun în primele două zile de grevă, mai ales din cauză că reprezentanții puterii nu au răspuns dialogului în prima zi. Ieri, însă, aceștia au avut programate întâlniri cu reprezentanții elevilor și au părinților. Liderii de sindicat cer Guvernului salarii de bază de 4.000 de lei pentru debutanți, și 7.000 de lei pentru dascălii cu experiență. Până acum, negocierile nu au avut succes, astfel că școlile vor fi în grevă și în zilele următoare, conform sindicatelor.
Cu ochii pe spărgătorii de grevă
Între timp în școlile argeșene continua protestul cu un număr mare de profesori participanți. Totuși sunt și școli unde se fac anumite ore, iar copiii sunt chemați câte o oră – două pe zi la cursuri. Acești profesori au fost însă luați la ochi și monitorizați de șefii de sindicat, fiind urmăriți cum, cui și ce predau, dacă se țin de programă, etc… S.M.