Astăzi sărbătorim Ziua Eroilor

0

Ministerul Apărării Naționale anunță că organizează astăzi, 25 mai, în marile garnizoane din țară, precum și la mausoleele eroilor și la cimitirele și parcelele de onoare, ceremonii militare și religioase dedicate Zilei Eroilor, în cadrul cărora vor fi rostite simbolic nume ale eroilor poporului român căzuți la datorie în războaiele purtate de Armata României ori în misiuni executate în teatrele de operații. 

La Piteşti, începnd cu ora 12.00 va avea loc un ceremonial militar și religios la Cimitirul Eroilor. La festivităţi au fost invitate autoritățile publice locale şi reprezentanţi de la instituțiile publice. În semn de recunoștință pentru eroii patriei care au căzut în Primul Război Mondial, autoritățile statului român au hotărât, prin Decretul-lege nr. 1693 din 4 mai 1920 ca Ziua Eroilor să fie decretată sărbătoare națională și să fie celebrată „cu mare fast religios, școlar, militar și național“, în Ziua Înălțării Domnului.

Prin Legea nr. 48 din 30 mai 1995 privind proclamarea Zilei Eroilor, s-a reînnodat tradiția interbelică a sărbătoririi Zilei Eroilor, iar ulterior prin Legea nr. 379/2003 privind regimul mormintelor și operelor comemorative de război, Ziua Eroilor a fost proclamată sărbătoare națională a poporului român, cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paști, Ziua Înălțării Domnului Isus Hristos, potrivit tradiției românești. M.Sandu