Femeia căzută în pârâu a murit

0

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați astăzi, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că o femeie ar fi căzut în albia unui pârâu din localitatea Albeștii de Argeș și ar fi fost luată de ape. M.D.

Pentru salvarea femeii, la fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Albeștii de Argeș și pompieri.

Femeia, care fusese extrasă din apă de către un localnic, prezenta semne vitale.

Echipajele medicale specializate au efectuat manevre de resuscitare și au transportat-o la spital.

Din păcate, la scurt timp, femeia a decedat.

Din primele verificări, s-a stabilit faptul că, în jurul orei 16.00, femeia, de 55 de ani, din Albeștii de Argeș, ar fi încercat să traverseze, pe o punte improvizată, Pârâul Valea Povernii, și ar fi căzut în apă, fiind salvată, de către un localnic, la aproximativ 2 km, în aval.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.