Şi-a bătut concubina de a băgat-o în spital!

1

Un bărbat originar din judeţul Olt a fost condamnat ieri, de Judecătoria Piteşti pentru violenţă în familie. Anul trecut, în luna august, bărbatul şi-a bătut crunt concubina. Femeia a fost luată de ambulanţă şi a fost transportată la spital acolo unde a rămas internată. Individul a primit o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendare. 
Scandalul a avut loc în august 2023 atunci când Viorel A., de 51 de ani, a lovit-o cu sălbăticie pe partenera lui de viaţă. Cei doi se aflau în apartamentul femeii, din Piteşti când a avut loc scandalul. În urma loviturilor primite femeia a suferit multiple leziuni şi a chemat ambulanţa. A fost transportată la spital acolo unde a fost supusă mai multor investigaţii şi a medicii au internat-o. Bărbatul a plecat dar a fost prins aproximativ o lună mai târziu şi a ajuns în arest în septembrie. După o noapte de stat în celulă a fost eliberat, sub control judiciar. Rechizitorul a fost întocmit repede de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, astfel că la mai puţin de nouă luni a fost condamnat. „… condamnă pe inculpatul A.V., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie (faptă din 22.08.2022). În baza art. 67 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi alin. (3) C.pen. interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, care se va executa, conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. (…) dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, care se calculează, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri”, se precizează în hotărârea instanţei.
Fosta concubină nu s-a constituit parte civilă în proces, dar bărbatul este obligat să plătească Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti în valoare de 5505,99 lei, reprezentând daune materiale şi către Serviciul de Ambulanţă Judeţean Argeş 229,62 lei reprezentând daune materiale prilejuite de transportul victimei la spital. La acestea se adaugă şi 1150 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Bărbatul este obligat ca pe perioada de supraveghere să presteze 100 de zile de muncă în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Icoana sau a Primăriei Tufeni, din Judeţul Olt. Decizia nu este definitivă putând fi contestată cu apel. M.Sandu

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.