Foștii jucători ai Mioveniului, debut la EURO!

0
  • Campionatul European U21, în România

De astăzi și până pe 8 iulie, România va găzdui alături de Georgia, Campionatul European U21. Tricolorii fac parte din Grupa B și vor întâlni Spania, Ucraina și Croația. Toate meciurile selecționatei pregătite de Emil Săndoi se vor disputa pe Stadionul Steaua, în București. 
În selecționata pregătită de Emil Săndoi se află și 3 jucători care au trecut pe la CS Mioveni: Alexandru Ișfan, Mihai Lixandru și Vlad Pop. România va găzdui meciurile din Grupa B (la București) și Grupa D (la Cluj-Napoca), în timp ce Grupele A și C se vor juca în Georgia. Primele două formații din fiecare grupă se califică în sferturile de finală. În „sferturi” se vor încrucișa astfel: grupele B cu D, respectiv grupele A cu C. Finala va fi găzduită de Batumi Arena (Batumi), pe 8 iulie, de la ora 19:00. Turneul final al acestei competiții va fi transmis de TVR. În România se vor disputa 15 meciuri dintre cele 31 ale turneului european de fotbal, la Bucureşti şi Cluj Napoca, iar celelalte, în Georgia, la Tbilisi, Batumi şi Kutaisi. Partidele din grupa D, cu reprezentativele Elveţiei, Franţei, Italiei şi Norvegiei, se vor disputa pe Cluj Arena şi Dr. Constantin Rădulescu, în timp ce echipele din grupele A şi C vor evolua în Georgia.

Patru arbitri români, delegați la meciuri

La Campionatul European de tineret U21 din Georgia și România, care va avea loc în perioada 21 iunie – 8 iulie, au fost selectați să oficieze și patru arbitri din țara noastră. Astfel, la partidele din Georgia, din grupele A și C, va fi prezentă o brigadă formată din Horațiu Mircea Feşnic, care va fi ajutat de către asistenții Valentin Avram și Alexandru Cerei, în timp ce la partidele pe care le va găzdui țara noastră, contând pentru grupele B și D, Andrei Chivulete este unul dintre cei doi arbitri de rezervă.

Lotul României U21 pentru Campionatul European U21:
PORTARI: Ștefan Târnovanu(FCSB), Mihai Popa (FC Voluntari), Andrei Gorcea (Universitatea Cluj);
FUNDAȘI: Bogdan Racovițan (Rakow / Polonia), Mihai Lixandru (FCSB), Victor Dican (FC Botoșani), Valentin Țicu (Petrolul), Andres Dumitrescu (Sepsi), Alexandru Pantea (FCSB), Andrei Borza (Farul Constanța);
MIJLOCAȘI: Vladimir Screciu (Universitatea Craiova), Dragoș Albu (U Craiova 1948), Constantin Grameni (Farul Constanța), Alexandru Ișfan (Universitatea Craiova), Alexi Pitu (Bordeaux / Franța), Claudiu Petrila (CFR Cluj), Vlad Pop (U Craiova 1948), Octavian Popescu (FCSB), Valentin Mihăilă (Parma / Italia), Adrian Mazilu (Farul Constanța);
ATACANȚI: Jovan Markovic (Universitatea Craiova), Daniel Bîrligea (CFR Cluj), Louis Munteanu (Farul Constanța).
Componența grupelor:
GRUPA A: Georgia, Portugalia, Belgia, Țările de Jos
GRUPA B: ROMÂNIA, Spania, Ucraina, Croația
GRUPA C: Cehia, Anglia, Germania, Israel
GRUPA D: Norvegia, Elveția, Franța, Italia
Programul grupei B:
Miercuri, 21 iunie
⚽ ora 19:00 Ucraina–Croați(Stadionul Giulești, București)
⚽ ora 21:45 România – Spania (Stadionul Ghencea, București)
Sâmbătă, 24 iunie
⚽ ora 19:00 România –Ucraina (Stadionul Ghencea, București)
⚽ ora 21:45 Spania – Croația (Stadionul Giulești, București)
Marți, 27 iunie
⚽ ora 21:45 Croația– România (Stadionul Ghencea, București)
⚽ ora 21:45 Spania – Ucraina (Stadionul Giulești, București) M.D.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.