Noi promisiuni pentru Drumul Expres Pitești – Craiova!

0

În toamna anului viitor Drumul Expres Pitești – Craiova ar trebui să fie gata în totalitate, cel puțin așa estimează Ministrul Transporturilor. 
Astfel, conform Guvernului, de la Craiova se va putea circula direct până la Constanța fără a mai trece prin localități. Mai mult, tot anul viitor se va putea circula din Sud în Nord pe autostrada Moldovei, finanțată prin PNRR. Conform Economica.net, Grindeanu a declarat: ”În toamna anului 2024 se va merge de la Craiova la Constanța pe autostradă. Tot ce înseamnă Drum Expres Craiova – Pitești se finalizează și tot ceea ce înseamnă A0 Sud, care e autostradă – nu încurăm cu centura, trebuie să fie în circulație. Până la finalul anului 2024 trebuie să existe cel puțin 200 de kilometri de drum expres și autostradă dați în circulație în România. Asta înseamnă o medie de 100 de kilometri pe an. În 2024 se poate ajunge chiar la 150 de kilometri de șosea rapidă inaugurați. De asemenea, la finalul anul viitor se va circula pe porțiuni importante din Autostrada Moldovei (A7). UMB e cel mai mare constructor din România în acest moment. Dacă nu mă înșel, are 460 de kilometri de autostradă și drum expres în execuție. Eu nu știu dacă există în acest moment vreo companie în Europa care să aibă atâția kilometri în execuție.
Până acum, eu și nici colegii de la CNAIR, nu avem niciun motiv să ne ridice semne de întrebare că nu este în stare această companie să ducă la bun sfârșit contractele încheiate cu CNAIR”.

Au venit turcii

După ultimele probleme cu lotul 1 al drumului Pitești – Craiova, turcii de la Ozaltin ar fi desemnați câștigători ai acestui trponson. Pentru acest contract a mai depus ofertă și UMB însă se pare că grupul controlat de Dorinel Umbrărescu a vrut să se retragă din cursă. Valoarea estimată a contractului este de 544,13 milioane de lei (fără TVA). Finanţarea va fi asigurată din fonduri europene nerambursabile. Lucrările care au rămas să fie executate, după rezilierea contractului anterior, trebuie finalizate în maximum 18 luni. Stadiul lucrărilor la data rezilierii contractului inițial încheiat cu constructorul italian Tirrena Scavi era de 57,06%. S.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.