De la naționala Canadei, la CS Dacia Mioveni!

0
0

Echipa de handbal feminin CS Dacia Mioveni 2012 continuă să își întărească lotul pentru noul sezon din Liga Florilor.
Clubul argeșean a anunțat transferul Dianei Ioana Damian. Jucătoarea de 22 de ani evoluează ca extremă dreaptă, are cetățenie româno-canadiană și vine de la Villers Handball Nancy – Franța. Tânăra a evoluat și în echipa națională a Canadei U21.

”Este un club care mi se potrivește”

”În ultimele luni am urmărit toate meciurile din Liga Florilor ale Daciei Mioveni și cred că este un club care mi se potrivește, pentru că luptă mereu pentru handbal, oricât de greu ar fi într-o ligă așa de valoroasă cum este Liga Florilor. M-a impresionat să văd acei copii care vin la meciuri și se bucură de handbal. Putem vedea atmosfera buna si admirația publicului pentru jucătoare, chiar și prin ecranul televizorului. Aștept cu nerăbdare să îmi întâlnesc colegele, să mă antrenez și să joc sub îndrumarea doamnei profesoare Victorina Bora. Mioveniul are o echipă cu mare ambiție și multă perspectivă de creștere și sunt onorată să fac parte din ea. Sunt nerăbdătoare să fiu pe terenul Mioveniului și să simt vibe-ul acela bun, care vine din tribune. Vă așteptăm în număr cât mai mare să ne susțineți și să ducem împreună Mioveniul cât mai sus!” a fost mesajul Dianei Damian pentru pagina de facebook a clubului argeșean.

Campioană în Quebec

Diana Damian a vorbit și despre întâlnirea ei cu handbalul și traseul sportiv: ”Am descoperit handbalul la vârsta de 8 ani, când am primit un flyer la școală ce anunța despre deschiderea unui nou club de handbal, Olimpic Brașov. După 2 ani am fost transferată la Corona Brașov și mai târziu la Transilvania Brașov. La vârsta de 12 ani, în 2014, am fost selecționată la centrul de excelență din Râmnicu Vâlcea, dar din păcate nu am putut ajunge acolo, pentru că m-am mutat cu familia mea în Canada. Acolo am decis sa continui handbalul pentru că devenise o mare parte din viața mea. Am câștigat de două ori campionatul Quebec-ului cu echipa de senioare în care jucam de la vârsta de 15 ani. Din 2016 am jucat cu echipa provinciala a Quebec-ului, cu care am participat la multe turnee in Europa. Din anul 2019 am fost selecționata în echipa națională a Canadei cu care am participat la turneele de calificare (faza 1 America de Nord) la Campionatul Mondial IHF U21. Atunci am înțeles cu adevărat ce satisfacții deosebite îți poate oferi cariera de handbalist profesionist si cât de mult îmi doresc sa revin în Europa și să urc cât mai sus nivelul meu de performanță. Am știut că vreau să fac asta toata viața. În 2021 am ales să plec în Franța, unde am jucat la Sluc Nancy în sezonul 2021-2022 si la Villers Handball Nancy sezonul 2022-2023, echipe care evoluează în liga secundă a campionatului național francez. Am știut că așa puteam să mă apropii de handbalul profesionist la care visam. Am marcat 121 de goluri de pe postul de extremă dreapta în sezonul 2021-2022”. M.D.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.