Chițoiu a reclamat judecătoarea la Inspecția Judiciară

2
0

Nemulțumit de modul în care decurge procesul în care este judecat pentru ucidere din culpă, fostul ministru al Finanțelor, Daniel Chițoiu, a cerut strămutarea procesului la o instanță din Vâlcea. În cererea lui, demnitarul susține că magistratul de la Judecătoria Pitești s-a antepronunțat în dosar, respingându-i toate cererile din timpul cercetării judecătorești. Un alt motiv invocat în cererea de strămutare este presiunea din ziarele locale. Mai mult, acesta a spus că a înaintat o plângere împotriva judecătoarei la Inspecția Judiciară și se aștepta că magistrata să depună cerere de abținere ceea ce nu a făcut.
În timpul procesului, aflat pe rolul Judecătorii Pitești, Daniel Chițoiu, prin avocatul său, a depus multe contestații și cereri acestea fiind respinse de judecătorul cauzei. Fostul ministru consideră că în acest fel magistrata s-a antepronunțat și nu îi dă posibilitatea să se apere, luând în considerare numai probele administrate în timpul cercetărilor. Ca să scape de procesul de la Pitești, fostul ministru a făcut la Curtea de Apel Pitești o cerere de strămutare. Acolo a explicat, în detaliu, ce îl nemulțumește. Din motivarea judecătorilor Curții de Apel Pitești la sentința privind cererea de strămutare am aflat că pe data de 31 martie anul acesta, Daniel Chiţoiu, prin avocatul său, a depus sesizarea nr. 3090 la Inspecţia Judiciară împotriva judecătoarei. Când s-a prezentat la următorul termen de judecată a anunţat completul de această sesizare. „Pornind de la aceasta, apărarea a înţeles să fomuleze o cerere, o sesizare la Inspecţia Judiciară în privinţa doamnei judecător, pe care i-a şi adus-o la cunoştinţa acesteia, arătând că se poate abţine de la soluţionarea prezentei cauze. Magistratul nu a formulat declaraţie de abţinere, petentul a formulat cerere de recuzare împotriva acesteia, cerere ce a fost respinsă la mai puţin de 40 de minute de la momentul la care a fost formulată, într-un mod ciudat, fără ca dosarul să părăsească sala de judecată. Mai arată că magistratul de la fond este decanul de vârstă al Judecătoriei Piteşti. Având în vedere aceste considerente, consideră că s-a creat o stare conflictuală între inculpat şi judecătorul cauzei, acesta nemaiputând judeca cu imparţialitate”, reiese din motivarea Curţii de Apel Piteşti.

Supărat pe presă

Tot din motivare aflăm că fostul ministru s-a dus la proces cu mai multe ziare locale, precizând că a fost supus unei presiuni mediatice de jurnaliștii din Argeș. A cerut ca procesul să fie strămutat la o instanţă din judeţul Vâlcea acolo unde presa nu a scris despre accident.„În ziarele locale s-a arătat că s-a manifestat de la început o ostilitate rar întâlnită asupra unui inculpat, care din culpă a săvârşit o faptă penală. Îşi pune intrebarea dacă se săvârşea o infracţiune intenţionată, care ar fi fost reacţia, probabil se ajungea la un linşaj public (…) Este adevărat că nu presa judecă cauza, dar observându-se politica sistemului judiciar din ultimii ani, presa are o covârşitoare influenţă nefastă asupra unor soluţii”, a mai spus avocatul lui Daniel Chițoiu, după cum reiese din document.

Avocat: ”Cererea de strămutare este premeditată”

Avocatul părților vătămate a spus că cei îndreptățiți să fie nemulțumiți de judecător ar trebui să fie clienții săi pentru faptul că procesul se judecă de aproximativ 3 ani și se dau termene foarte lungi între ședințele de judecată. Acesta a mai spus că Daniel Chiţoiu a deţinut o funcţie publică şi este foarte cunoscut indiferent unde ar fi mutat procesul. „ Ceea ce se întâmplă acum este un prim pas într-un plan mai larg. Inculpatul, ca fost ministru, poate face un lobby politic de lege ferenda (n.r. expresie în latină „despre legea care urmează să fie elaborată”) pentru ca foştii demnitari să fie judecaţi de instanţe speciale, să li se aplice proceduri speciale, să fie consideraţi nevinovaţi până la capăt.”, mai scrie în motivare. Apărătorul victimelor a mai spus: „Cererea de strămutare este premeditată. Incidentele procedurale despre care s-a făcut discuţie sunt create de părţile adverse. Au formulat cerere la Inspecţia Judiciară pentru absolut nimic”, după cum a fost consemnat în documentul Curţii de Apel Piteşti. Și reprezentantul Parchetului a cerut respingerea cererii de strămutare. „Procurorul consideră că în cauză nu există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorilor instanţei de fond este afectată datorită împrejurărilor arătate la acest termen de apărare. Inculpatul nu a deţinut o funcţie publică în municipiul Piteşti, interesul presei este unul firesc, iar respingerea unor probe sau cereri de recuzare nu înseamnă că toţi judecătorii instanţei sunt lipsiţi de imparţialitate”, se precizează în motivarea soluţionării cererii la Curtea de Apel Piteşti.

De ce au respins magistrații cererea

Magistrații Curții de Apel Pitești au respins cererea de strămutare. ”Curtea, examinând cererea de strămutare formulată, constată că petentul are unele suspiciuni, întemeiate pe modul de soluţionare a unor cereri de probatorii de către judecătorul cauzei, dar şi pe mediatizarea cauzei în presa locală, aspecte care nu sunt de natură însă a conduce la ideea că dosarul a cărui strămutare se solicită nu va fi soluţionat în mod obiectiv, susţinerile petentului putând fi catalogate ca afirmaţii subiective (…) Nu poate fi reţinută, din această perspectivă, existenţa unei aşa-zise stări conflictuale între petent şi apărătorii săi pe de o parte şi judecător pe de altă parte, aşa cum s-a susţinut, întrucât singurul aspect concret invocat în acest sens a fost modalitatea de soluţionare a cererilor de probatorii”, scrie în motivarea sentinței. M. Sandu

2 COMENTARII

  1. Trage de timp ca sa intervina prescriptia.
    Termenele lungi acordate in dosar arata ca judecatorii tin cu Chitoiu si il ajuta sa i se prescrie fapta.

    Cunoastem manevrele astea de la cazul Pendiuc, in care o multime de acuzati au fost condamnati in prima instanta si iertati la recurs (dupa inca 2-3 ani de amanari!) pentru ca intervenise PRESCRIPTIA!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.