- Din punctul meu de vedere
Au demisionat Budăi și Firea, iar românii s-au simțit bine deoarece prin acești doi țapi ispășitori au fost descărcate de sarcini morale conștiințele tuturor.
Trăim, vorba lui Leibniz, în cea mai bună dintre lumile posibile din moment ce două persoane pe nume Firea și Budăi au putut fi încărcate cu toată vinovăția unui popor căruia nu îi mai pasă de bătrâni.
Săpunul Firea și șamponul Budăi ne-au spălat pe mâini, pe cap și pe suflet, suntem dintr-o dată curați ca niște nou – născuți.
Adevărul este însă că suntem cu toții mici monștri, iar dacă acest scandal nu declanșează în fiecare dintre noi măcar un scurt examen de conștiință, măcar o secundă de auto – interogare, atunci degeaba ne numim oameni și zadarnic facem umbră pământului.
În ce mă privește, mă simt vinovat.
Mă simt vinovat deoarece în 33 de ani de presă ”liberă” nu am trimis niciun ziarist din echipele pe care le-am condus să viziteze vreun azil și să scrie despre cum trăiesc bătrânii. La rândul meu, am trecut de sute de ori pe lângă stabilimente care aveau firme ce semnalau că sunt aziluri, dar niciodată nu m-am oprit, nu am intrat, nu mi-a păsat. Cu prietenii nu discut despre părinții lor, nu am habar dacă trăiesc sau nu, dacă sunt acasă, ori la azil, ori în mormânt.
Bătrânețea a devenit o rușine, decreptitudinea o ascundem ca pe o crimă, amânând le nesfârșit momentul confruntării cu imaginea neputinței. Ne e rușine cu ai noștri paralizați, cu ai noștri orbi și cu ai noștri tremurători, îi asimilăm cu eșecul personal.
Nu cred că de când am cont pe Facebook să fi văzut vreo poză cu un bătrân sau o bătrână la azil, ceea ce înseamnă că prea mulți români i-au aruncat pe bătrâni în wc-ul vieții personale.
Trecem printre oameni fără să îi considerăm oameni, ci numai existențe care ne ajută sau ne încurcă în drumul nostru spre fericirea iluzorie.
Desigur, nu toți suntem așa, cunosc cazul marelui poet craiovean Constantin Preda, bolnav de cancer, ajuns în scaunul cu rotile, pe care soția și cei doi băieți nu l-au trimis și nu îl trimit la azil. Iar poetul a scris o poezie pe care foarte puțini dintre noi o vom merita, înțelege și primi în dar vreodată:
PSALM
plin de bube, de răni
și de cicatrici
nimeni nu m-ar fi suportat, așa cum au făcut-o ana
și cei doi fii ai mei, în căsuța noastră de chirpici
plin de bube
și de puroi
ei mi-au curățat fiecare rană
ca niște nuferi răsăriți din noroi
ei și-ar fi pus capetele
în locul meu, pe butuc
să vină călăul să-i decapiteze
numai ca eu să nu mă duc
ei mi-au umezit buzele
în timp ce eu eram muribund
ei și-au pus frunțile pe pieptul meu
să-mi audă inima bătând
ca să nu-mi tulbure liniștea
au umblat în vârful picioarelor
ana și cei doi fii ai mei
sunt mai curați decât apa izvoarelor
plin de bube, de răni
și de cicatrici
nimeni nu m-ar fi suportat, așa cum au făcut-o ana
și cei doi fii ai mei, în căsuța noastră de chirpici
x
Rușinea nu trebuie să stea doar pe capul nostru, ci pe al tuturor europenilor din Vest. Niciun angajator nu l-a întrebat pe românul rupt în fund care a dat un interviu dacă acasă părinții lui sunt bine, dacă i-a aruncat sau nu îl cloaca unui azil. Nicio comisie de la Bruxelles nu a venit să inspecteze situația bătrânilor din România, nici o axă nu prevede îmbunătățirea vieții lor. La rândul său, NATO înghite ca un monstru miliardele de dolari ale unei țări în care bătrânii mor cu zile, în bârloguri ascunse. Serviciile secrete papă și ele milioane de supe și fripturi luate de la gura celor ce sunt în așteptarea morții. Președintele folosește avioane private care costă cât toate azilurile din București. Zelenski vrea să ne vindem și țoalele de pe noi pentru a-i susține lui, nevestei lui și camarilei conturile și luxul.
Săriți, vin rușii să ne ocupe azilurile !
Bătrânii, jucării stricate, sunt aruncați la gunoi pentru a avea noi jucării pe patru roți, televizoare smart și celulare, ceea ce mă face să spun că nu mă interesează dacă există raiul, dar iadul trebuie să existe neapărat.
Cred că trebuie să așteptăm, în vederea îmbunătățirii situației, să ajungă la vârsta neputinței membrii comunității LGBT, fiindcă nu se face să lași să trăiască cu ciorbă plină de gândaci și cu pereții plini de rahat pe un distins gay sau pe o distinsă posesoare de sex fluid. Probabil că într-o asemenea situație s-ar zgudui zidurile Departamentului de Stat și ale Parlamentului European și ar ploua cu avioane cargo pline cu aziluri de ultimă generație.
Până una, alta, să le mulțumim săpunului Budăi și detergentului Firea că ne-au spălat conștiințele și suntem curați ca îngerii.
Să-i mulțumim prea-sfinției sale laice Vasile Bănescu pentru că ne-a arătat cine este vrăjitoarea ce trebuie arsă pe rug pentru liniștea tuturor enoriașilor.
Dacă tragem linie și adunăm, scandalul azilelor a mai rezolvat o nevroză națională pornită din refularea modului în care ne purtăm cu bătrânii. De acum totul este rezolvat, ne putem duce liniștiți la azil părinții și bunicii, e o practică bună din moment ce au vorbit despre ea toate antenele.
Vom avea aziluri cum trebuie.
Singura problemă ar fi să nu cumva să ni le ocupe rușii.
Iar pentru asta, știm ce e de făcut, ne sunt necesare câteva submarine.
Am zis.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)
