O instanță din Argeș rămâne fără judecători!

2

Criza din Justiție începe să producă efecte, cel mai elocvent exemplu este Judecătoria Topoloveni care riscă să rămână fără niciun judecător, dacă nu vor fi repartizați repede alți magistrați. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a aprobat în ultima ședință, pensionarea a două judecătoare din cadrul Judecătoriei Topoloveni. Este vorba de Daniela Neacșu și Ligia Ene care era delegată în funcția de președinte al instanței amintite. Prin pensionarea celor două magistrate, instanța va rămâne, pentru puțin timp, cu un singur judecător. Peste aproximativ o lună și acesta va pleca pentru că va deveni procuror. M.Sandu
Secția pentru Judecători a CSM a aprobat în ședința din 13 iulie, cererile de pensionare depuse de două magistrate: ” Eliberarea din funcţie, prin pensionare, a doamnei Neacșu Daniela judecător la Judecătoria Topoloveni” și ”Eliberarea din funcţie, prin pensionare, a doamnei judecător Ene Ligia, delegată în funcția de președinte al Judecătoriei Topoloveni”. Propunerile au fost înaintate președintelui Klaus Iohannis care va da decretul de pensionare. Problema lipsei de magistrați de la această instanță va trebui rezolvată rapid, având în vedere că după vacanța judecătorească, singurul magistrat de la Judecătoria Topoloveni, va deveni procuror. Este vorba de judecătorul Alexandru Viorel Chilom care numai în această perioadă de vacanță judecătorească mai ține ședințe de judecată la Judecătoria Topoloveni. De la 1 septembrie va deveni procuror. ”Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât înaintarea către Preşedintele României a propunerii privind numirea domnului judecător Chilom Alexandru Viorel în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, începând cu data de 01.09.2023 şi, pe cale de consecinţă, eliberarea acestuia din funcţia de judecător la Judecătoria Topoloveni, începând cu aceeași dată”, după cum scrie în decizia CSM.
La Judecătoria Topoloveni, în 2022 au fost în total 6217 dosare din care au fost soluționate 4292 și a rămas un stoc de 1825. În acest an, sunt 2400 dosare nou intrate la care se adaugă stocul de 1825 dosare rezultând un total de 4225 dosare, în acest moment. Până la sfârștul anului cifrele pot să crească având în vedere că zilnic sunt dosare nou intrate, iar în vacanța judecătorească sunt puse pe rol numai urgențele. ” Există un risc mare să rămână instanța fără judecători. Când a fost doamna ministru Alina Gorghiu (n.r ministrul Justiției) la Pitești s-a discutat despre acest aspect. Se pune problema ca în cazul în care instanța va rămâne fără magistrați, să fie redistribuite dosarele către alte instanțe. Pe perioada vacanței sunt dosare puține, fiind judecate numai cauzele urgente și nu ar fi o problemă atât de gravă, dar după ce trece vacanța, chiar va fi o problemă. S-a pus și problema delegării judecătorilor la alte instanțe, dar asta presupune și acordul judecătorului”, a explicat judecătorul Ion Rebeca, purtător de cuvânt al Curții de Apel Pitești.

Nu judecător va avea nirmă de 40 de dosare pe lună

Din nefericire, modificările legislative care vizează pensiile magistraților a strânit un val de pensionări și multe instanțe din țară au rămas fără magistrați. Încărcătura pe judecător este foarte mare, un magistrat având într-o lună peste 150 de dosare în lucru, poate chiar mai mult de atât. Pe fodul nemulțumirilor legate de ”Legea pensiilor speciale”dar și a volumului mare de muncă, Consiliul Superior al Magistraturii a venit cu o propunere de normare a numărului de dosare pentru fiecare judecător. Astfel în fiecare lună un magistrat va judeca numai 40 de dosare, începând de la 1 septembrie, ceea ce înseamnă că termenele de judecată vor fi foarte lungi. Astfel, un dosar va ajunge să se judece la o instanță mai bine de 4 ani, ceea ce îi va afecta pe justițiabili. ”Se vor pensiona foarte mulți magistrați. Sistemul este la un pas de a intra în colaps. Este posibil să fie multe instanțe din țară lucrează cu judecători puțini”, a mai precizat Ion Rebeca.

Justiția este într-o mare criză

În județul Argeș mai sunt instanțe, unde schema de judecători nu este completă. La Costești sunt doi judecători. Acolo a fost construit un nou sediu pentru Judecătoria Costești care va fi inaugurat în toamna acestui an, dar din păcate numărul de magistrați va fi foarte mic. La Judecătoria Câmpulung, de asemenea, schema este incompletă. Ceea ce este foarte grav, este însă faptul că prin pensionările masive au rămas puțini judecători cu experiență. Fie că o Ministerul Justiției o recunoaște sau nu, adevărul este că Justiția este într-o mare criză, iar asta o vor simți cei care își caută dreptatea în instanțe!