Reabilitare energetică la Colegiul Economic Maria Teiuleanu

0

Marți, la Primăria Pitești a fost semnat contractul de proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții: Renovare energetică Colegiul Economic „Maria Teiuleanu”, finanțat în cadrul PNRR, Axa de investiții 2: Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri publice, Operațiunea B.2 – Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice și fonduri locale. M.D.
Societatea comercială câștigătoare a procedurii de achiziție este Optim Management &Engineers S.R.L., iar valoarea contractului este de 4.844.501,05 lei fără T.V.A.
Lucrările vor avea un termen de realizare de 12 luni, din care 2 luni sunt destinate proiectării, iar 10 luni execuției lucrărilor.
Printre lucrările ce urmează a fi executate în cadrul contractului se numără: izolarea termică a pereților exteriori, termoizolarea spaletelor, glafurilor și buiandrugilor, termoizolarea terasei și a soclului perimetral, montarea de tâmplărie termoizolantă cu geam triplu dotate cu fante higroreglabile în zonele în care nu este prevăzută ventilare mecanică, reabilitarea instalațiilor interioare de încălzire și de iluminat, instalarea unui sistem de ventilare cu recuperarea căldurii în proporție de 80%, implementarea unui sistem de management energetic integrat, montarea de panouri solare termice pentru producerea ACM (apă caldă menajeră) și panouri fotovoltaice pentru prducerea energiei electrice. De asemenea, se vor realiza lucrări pentru instalarea unei stații de încărcare pentru vehicule electrice aferente clădirilor publice, cu două puncte de încărcare/stație și amenajarea locurilor de încărcare pentru mașini electrice cu puterea peste 22KW care se vor deservi de două locuri de parcare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.