Teren de 6,6 ha trecut în administrarea Primăriei Pitești

0

Primarul Piteștiului a anunțat că o importantă suprafață de teren ce a aparținut Ministerului Apărării va intra în administrarea municipalității. 
Cristian Gentea a precizat că pe acest teren se vor face investiții importante: ”După 11 ani, am reușit! Piteștiul intră în posesia a 6,6 ha de teren, ce trece din domeniul public al statului, aflat în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, în domeniul public local și în administrarea Consiliului Local.
Este o parte, nefolosită, din fostul teren al unității militare – Școala de Aplicație pentru Unități de Luptă din Trivale – Calea Drăgășani.
Prin Hotărârea de Guvern dată astăzi, 3 august 2023, terenul în suprafață de 66 036 mp, situat în Pitești, Calea Drăgășani, va intra în patrimoniul nostru și vom putea face investițiile pe care ni le-am propus prin HCL în 2022: regularizarea văii dintre cartierele Trivale și Turcești (se stabilizează terenul supus eroziunii apelor pluviale, se realizează calea de acces între cele două cartiere), extinderea Cimitirului „Sfântul Gheorghe” și extinderea de la baza sportivă Stadion „Nicolae Dobrin” a fost mesajul edilului piteștean. M.D.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.