Progresul Spartac, adversara Argeșului și Mioveniului

0

Tribunalul Arbitral al Sportului a emis luni, 7 august, decizia privind neacordarea certificatului pentru participarea în ediția 2023-2024 a Ligii 2 în cazul Asociaţiei Clubul Sportiv Fotbal Club Braşov – Steagul Renaşte.
Apelul clubului a fost respins și decizia comisiilor de licențiere a fost validată. Prin urmare, AFC Progresul 1944 Spartac, ultima echipă retrogradată la finalul ediției 2022-2023, va evolua în ediția 2023-2024 a Ligii 2. Partida CS Mioveni – Progresul Spartac București a fost programată în etapa a 7-a, rundă care va avea loc în perioada 22-25 septembrie 2023. Confruntarea FC Argeș – Progresul Spartac București va avea loc în runda cu numărul 17 a ligii secunde, programată în perioada 1-4 martie 2024.. Federația Română de Fotbal a fost reprezentată de Adrian Stângaciu, manager al departamentului juridic FRF, și de Paul Ciucur, avocat FRF.
Noul sezon al Ligii 2 a debutat sâmbătă, 5 august, însă meciul în care ar fi trebuit să joace FC Brașov, acasă cu CSC Dumbrăvița, a fost amânat până la verdictul TAS. Verdictul ar fi trebuit să vină mai devreme, însă FC Brașov a recuzat arbitrul. Încă de atunci clubul a început să atace FRF și a dat semne că știe că nu va primi un verdict favorabil.
În această perioadă de pregătire de vară, Progresul Spartac a disputat cinci jocuri amicale, două cu echipe din Liga 2, Concordia Chiajna (7 iulie, scor 0-7) și CS Mioveni (15 iulie, scor 1-2), și trei cu formații din Liga 3, CS Dinamo (22 iulie, scor 2-2), Înainte Modelu (scor 2-1) și Unirea Bascov (scor 4-1). Conform programului inițial, când nu știa dacă va continua în Liga 2, echipa își stabilise teste și cu Agricola Borcea (deplasare, 12 august) și Dunărea Giurgiu (deplasare, 19 august). Acestea au picat acum, fiindcă trupa lui Andrei Erimia își va continua activitatea în Liga 2. Cum meciul din prima etapă a Ligii 2, cel cu CSC Dumbrăvița, a fost amânat până la decizia TAS în privința FC Brașov și încă neprogramat, Progresul Spartac va debuta în noul sezon cu jocul din runda a 2-a, stabilit sâmbătă, de la ora 11:00. Atunci va evolua în deplasare la FK Miercurea Ciuc, echipă care a început sezonul cu un eșec drastic acasă, 0-3 cu Concordia Chiajna. Printre jucătorii noi care au ajuns în această vară la Progresul Spartac se număr Emilian Pacionel (Steaua) și George Apostol (CS Dinamo). S.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.