Accelerația blocată i-a amputat piciorul!

0
  • Din spusele motociclistului

Un grav accident rutier a avut loc miercuri seara, la ieșirea din Pitești, pe Calea Craiovei în apropiere de benzinăria Lukoil. Un bărbat, în vârstă de 46 de ani, care conducea o motocicletă a suferit amputație de picior după ce s-a răsturnat cu vehiculul și s-a ciocnit de o mașină. La spital s-a stabilit că a suferit și alte leziuni grave, având și fractură de coloană. A fost transferat de urgență la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca.
Daniel L., de 46 de ani ,din comuna Bradu, se îndrepta către ieșirea din oraș, conducând o motocicletă Kawasaki. Polițiștii Biroului Rutier Pitești au stabilit, în urma cercetărilor, că acesta nu a adaptat viteza de deplasare într-o curbă ușoară la dreapta, fapt pentru care a pierdut controlul asupra direcției de deplasare. A căzut pe șosea cu vehiculul și a ajuns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un Volkswagen Golf condus către Pitești de Cătălin R., de 36 de ani, din Pitești. Motociclistul a fost rănit grav. Acesta a rămas întins pe asfalt într-o baltă de sânge. Imediat după producerea accidentului, martorii au încercat să-l ajute pe motociclist. Când și-a dat seama că omul riscă să-și piardă piciorul drept, o persoană a venit cu un încărcător de telefon și cu cablul acestuia i-a făcut un garou pe care l-a înfășurat în zona afectată pentru a opri sângerarea.

Are și fractură de coloană

La fața locului pe lângă echipajele de polițiști și pompieri a ajuns și un echipaj de terapie intensivă mobiă (TIM) care l-a preluat de motocilistul grav rănit. Acesta era conștient și avea ampuație de picior drept. A fost transportat de urgență la Spitalul Județean de Urgență Pitești. În timpul investigațiilor medicale la care a fost supus, Daniel L. le-a spus cadrelor medicale că în timp ce urca panta cu motocicleta i s-ar fi blocat accelerația și a fost aruncat pe caldarâm cu cu vehiculul. Piciorul i se mai ținea doar în piele și medicul de gradă a hotărât să-l transfere cât mai repede la un spital din Capitală pentru a se încerca replantarea membrului. A fost solicitat un elicopter SMURD dar nu era disponibil niciunul dintre cele două aparate de zbor operaționale miercuri seară.

Atunci, medicii argeșeni au hotărât să-l transfere cu ambulanța și a fost trimis cu echipajul TIM, cu medic, la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca. Daniel L. avea, pe lângă amputația de picior, și fractură de coloană și multiple traumatisme. Cu toate că a fost transferat în speranța că piciorul îi va putea fi replantat, medicii cred că pacientul avea șanse foarte mici ca intervenția să reușească. Cei care l-au stabilizat și l-au pregătit pe motociclist pentu transferul la București au asociat cazul cu cel al fostului deputat Radu Vaslică, spunând că Daniel L. se află în aceeași situație ca fostul parlamentar căruia, în urma unui accident de motocicletă, i-a fost amputat un picior.  M. Sandu Foto Info Trafic Pitești

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.