Timpi de preparare:
• Timp de preparare: 40 min • Timp de gătire: 80 min • Gata in: 2 ore, 0 min
Ingrediente:
• 1 kg pulpă de porc • 1 varză mică roșie • 3-4 morcovi • sare • 100 g pesmet alb • piper negru boabe și măcinat • 2 cepe
Pentru sos
• 200 ml vin rose dulce • 2-3 frunze de dafin • sare grunjoasă • boia dulce și iute • 50 ml ulei de floarea-soarelui • 4-5 căței usturoi • 3-4 frunze de salvie
Mod de preparare:
1. Se trece pulpa de porc, printr-un jet de apă rece şi apoi se şterge cu un şervet absorbant de bucătărie. Se taie în aşa fel încât să se poată umple. Se condimentează cu sare, piper şi boia, se stropeşte cu ulei, se înfăşoară în folie şi se bagă la rece.
2. Separat, se spală morcovii şi se pun să fiarbă în apă cu sare. După ce au fiert, se scot, se lasă să se răcorească şi se taie mărunt. Se curăţă ceapa, se taie mărunt şi se căleşte în puţin ulei de floarea-soarelui.
3. După ce s-a înăbuşit ceapa, se adaugă şi morcovii fierţi şi varza roşie tocată mărunt. Se lasă la foc mic şi se condimentează cu sare şi piper, cu boia şi salvie. La sfârşit, se adaugă pesmetul şi se obţine o compoziţie legată.
4. Se scoate bucata de carne, se întinde pe planşetă şi se umple cu compoziţia de varză. Se rulează, se înfăşoară cu aţă de bucătărie, se aranjează în tavă şi se stropeşte cu vinul rose şi apă călduţă, cu puţin ulei, se adaugă un praf de boia dulce şi câteva frunze de dafin. Se bagă în cuptorul încins şi se lasă să se rumenească. Se feliază şi se serveşte cu salată vede.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525