Fostul șef al arestului a recunoscut mita!

0
0

Fostul șef al Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă Argeș, comisarul șef Ciprian Marangoci, ar putea scăpa cu o pedeapsă cu suspendare, după ce a fost arestat pentru luare de mită și favorizarea infractorului. Aflat în arest preventiv de 6 săptămâni, ofițerul a încheiat un acord de recunoaștere cu procurorii DIICOT. El a recunoscut acuzațiile iar dosarul va fi judecat la primul termen după care va rămâne în pronunțare.
Dosarul 4450/109/ 2023, privind acordul de recunoaștere a vinovăției, a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Argeș pe 7 septembrie. Ciprian Marangoci a povestit în fața anchetatorilor cum a comis infracțiunile. Primul termen de judecată va avea loc pe data de 3 octombrie 2023 și tot atunci va rămâne în pronunțare. Este posibil ca fostul șef al Arestului IPJ Argeș să primească o pedeapsă cu suspendare, dat fiind faptul că a colaborat cu anchetatorii și a încheiat acest acord. Comisarul șef Ciprian Marangoci a fost arestat preventiv pe data de 29 iulie în urma unui flagrant delict organizat de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism –Serviciul Teritorial Argeș pe 28 iulie 2023. Pe 22 august, instanța a menținut măsura arestării preventive pe care a prelungit-o cu încă 30 de zile. Astăzi, la Tribunalul Argeș se va judeca cererea depusă de comisarul șef Maragoci de înlocuire a măsurii preventive și acesta ar putea scăpa de arest având în vedere acordul său de recunoaștere.

A primit 500 de euro de la un arestat

Reaminimtim că în luna iulie, comisarul șef comisarul-șef Ciprian Marangoci a fost arestat preventiv pentru săvârșirea infracţiunilor de favorizarea făptuitorului şi luare de mită. Era șeful Centrului de Reținere si Arestare Preventivă de 12 ani, mai exact din iulie 2011. Acesta a prins în flagrant, în timp ce primea 500 de euro și un cartuș de țigări de la o persoană privată de libertate, cercetată într-un dosar de trafic de persoane. ”S-a reţinut că inculpatul, şef al Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă, a fost prins în flagrant, în timp ce primea de la o persoană aflată în arest preventiv, suma de 500 euro şi un cartuş de ţigări, pentru a beneficia de suplimentarea numărului de vizite și a apelurilor telefonice și pentru a primi în incinta unității de detenție pachete cu o greutate mai mare decât limita legală.Totodată, profitând de funcţia deţinută, inculpatul a pretins și primit sume de bani și bunuri de la persoane aflate în arest preventiv, în schimbul cărora le-a permis să primească vizite fără acordul prealabil al procurorului care efectuează urmărirea penală. Acțiunile inculpatului au avut drept scop favorizarea persoanelor aflate în detenție cu consecința îngreunării cercetărilor în dosare instrumentate de către DIICOT”, a transmis DIICOT la acea dată. Bancnotele primite mită au fost găsite ascunse într-un pachet de țigări, în mașina fostului șef al Arestului. Flagrantul delict a fost filmat cu drona de cei care au organizat acțiunea. După arestare, Ciprian Marangoci are raporturile de serviciu suspendate.
M.Sandu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.