Festivitate la ISU Argeș de Ziua Pompierilor Români

0

Ieri, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Puică Nicolae” al judeţului Argeş a organizat un ceremonial militar și religios, dar și o expoziţie de tehnică şi materiale de intervenţie, cu prilejul sărbătoririi Zilei Pompierilor din România. Semnificația acestei zile vine de la bătălia petrecută pe Dealul Spirii la 1848, când pompierii conduși de către căpitanul Pavel Zăgănescu au luptat eroic împotriva numeroasei oștiri otomane, demonstrând curajul și devotamentul salvatorilor sub jurământul sacru față de țară. La ceremonie au fost prezenți foștii inspectori șefi ai ISU Argeș și personalități ale județului. În cadrul festivității au fost avansați în gradul militar doi ofițeri și 6 subofițeri și a fost citit ordinul de trecere în rezervă a unui subofițer. De asemenea, inspectorul șef Alin Berevoescu a înmânat diplome și plachete de onoare foștilor comandanți ai instituției și reprezentanților Instituției Prefectului și Consiliului Județean Argeș. M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.