Un, hoț cu state vechi, a ajuns în arest după ce a comis, într-un interval de câteva ore, trei furturi din gospodării. Acesta este cercetat pentru alte 9 fapte similare. Bărbatul este recidivist, în trecut având condamnări cu executare tot pentru furt.
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Rociu, cu sprijinul polițiștilor de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Costești, au continuat cercetările în mai multe dosare penale, aflate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, și au identificat și reținut un bărbat de 55 de ani, din Negrași. Gheorghe B. este suspectat că a comis trei furturi la câteva ore distanță unul dup altul, în perioada 17-18 septembrie. ”În urma activităților desfășurate de polițiști, a fost identificată și recuperată o drujbă, provenind din săvârșirea uneia dintre infracțiunile ce face obiectul cercetării. De asemenea, din cercetări s-a stabilit că cel în cauză ar fi săvârșit alte infracțiuni de furt din locuințe, situate pe raza comunei Negrași și a comunei Mozăceni, din perioada august 2022 până în prezent”, au transmis reprezentanții IPJ Argeș. Până acum oamenii legii îl suspectează pe bărbat de comiterea a 12 furturi, în total. Printre bunurile sustrase se numără: cereale, alimente, sume de bani, scule, o bicicletă, etc. Marți, Gheorghe B. a fost depistat pe raza localității Buzoești și condus la sediul poliției. După admnistrarea probatoriului, a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, ieri fiind prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Gheorghe B. a mai fost condamnat pentru furt și violare de domiciliu, în anul 2012 având de executat o pedepasp de 4 ani și 6 luni, cu executare. Anterior mai fusese condamnat tot pentru furt și era eliberat condiționat. M.Sandu
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525