Modernizări de aproape 10 milioane lei la Penitenciar!

0
0

Penitenciarul Mioveni se reconfigurare și se pregătește pentru modernizarea secțiilor 3 și 4. În acest sens, s-a inițiat deja procesul de licitație pentru execuția și proiectarea lucrărilor. S.M.

Cu această ocazie se intenționează înlocuirea unei clădiri vechi, în care sunt cazați în prezent deținuții ș care a fost construită înainte de anii 1970 iar acum este într-o stare degradantă, cu o construcție nouă conform standardelor europene. Deja a fost făcut public anunțul existând la dispoziție fondurile necesare și se așteaptă doar să se contracteze lucrarea și să se înceapă lucrarea. Proiectul trebuie finalizat în 12 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrării, valoarea estimată a acestuia fiind de

9.337.416,52 lei, fără TVA. Prin aceste lucrări se propune amenajarea corespunzătoare a spatiilor interioare ale secțiilor 3-4, astfel: # 31 camere de deținere cu capacitate de 6 deținuți (cu grup sanitar propriu şi nișe de depozitare); # 2 camere de deținere pentru persoane cu dizabilități cu capacitate de 2 deținuți (cu grup sanitar propriu adaptat persoanelor cu dizabilități şi nișe de depozitare), club deținuți, atelier creație, sală de așteptare, cabinet medical, sală de tratament, club deținuți/ sală de mese, birou judecător, birou supraveghetori, birou șef secție/ECS, cabinet asistent social, coridor şi 3 magazii bunuri.

Aceste amenajări vor avea ca efect eliminarea fenomenului de supraaglomerare în cadrul acestor secții de detenție şi cazarea în condiții corespunzătoare a deținuților clasificați în regim semideschis.

Care sunt condițiile de detenție

Conform conducerii penitenciarului, camerele de detenție destinate cazării persoanelor private de libertate care execută pedeapsa în regim semideschis sunt alcătuite din 2 volume: un volum destinat odihnei propriu-zise şi un volum destinat activităților igienico-sanitare. Camerele trebuie să asigure o suprafață mai mare de 4 mp pentru fiecare persoană privată de libertate, trebuie să aibă̆ o distanță̆ de cel puţin 2 m între pereții camerei de deținere şi cel puţin 2,5 m între podea şi tavanul camerei de deținere. Suprafața grupurilor sanitare si a nișelor de depozitare va fi exclusă de la calculul suprafeței care se va asigura în camera de deținere. Spațiul destinat activităților igienico-sanitare cuprinde dușul, chiuveta, vasul de WC şi oglinda. Instalațiile sanitare se amplasează̆ pe latura opusă patului. Spațiul destinat activităților igienico-sanitare este separat de restul camerei printr-un perete despărțitor și trebuie să fie ventilat corespunzător, astfel încât să se prevină̆ umezeala și crearea mucegaiului.

Dusul si cădită de dus se vor separa de restul instalațiilor sanitare printr-un perete despărțitor. De asemenea, chiuvetele si vasele de wc se vor separa printr-un perete despărțitor cu înălțimea maximă de 2,00m. Pereții şi pardoseala spațiului destinat activităților igienico-sanitare trebuie să fie construite din materiale rezistente la uzură și acțiunea apei. La intrarea în spațiul destinat vasului de WC se montează̆ o ușă̆, fără̆ dispozitiv de blocare, având înălțimea până̆ la nivelul umărului, iar partea inferioară să poată̆ permite observarea la nivelul gleznelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.