Fugarii condamnați, obligați să plătească repatrierea

0

Aflată în vizită oficială în județul Argeș, Alina Gorghiu, ministra Justiției, a vorbit, în cadrul unei conferințe de presă despre un proiect de lege ce-i vizează pe fugarii români, care se ascund în străinătate pentru a scăpa de pedepsele penale. Acesta prevede ca toți cei urmăriți internațional să suporte costurile generate de aducerea lor în țară. Foto descriptiv

Personalități sau infractori de rând, fug în străinătate ca să scape de urmăririle penale sau de condamnări. Costurile generate de repatrierea lor pot fi uriașe, spune ministrul Justiției. Pentru ca statul să nu mai fie nevoit să achite aceste cheltuieli, fugarii ar putea fi obligați să plătească. ”Proiectul de lege care prevede ca fugarii să suporte costurile aducerii în țară a fost pus astăzi (n.r. marți) în transparență decizională. Numărul persoanelor date în urmărire internațională este acum în ușoară scădere. În 2020 au fost 1260 de persoane, în 2021- 1420 de persoane, în 2022- 1574,  în 2023 au fost 1530. Costurile încep de la câteva mii de euro și ajung până la 25 de mii de euro pentru o persoană. În 2023, MAI a avut 587 de misiuni pentru a aduce fugari în țară și cheltuielile au fost de peste 10 milioane de lei. Aceste persoane care au decis să fugă pot fi aduse pe cale terestră sau aerian. Și asta influențează costurile. Proiectul de lege prevede două situații: pentru cei care se sustrag în cursul urmăririi penale, costurile aducerii în țară pot fi incluse în celelalte cheltuieli procesuale, iar pentru cei care sunt condamnați, cheltuielile pot fi recuperate pe cale separată prin acțiune civilă. Trebuie să adpotăm cât mai repede acest proiect! Dacă ai avut bani să fugi în Madagascar, ai bani și să plătești să fii adus înapoi”, a spus Alina Gorghiu. Aceasta a explicat că cheltuielile includ absolut tot, biletul de avion, inclusiv cazarea și transportul polițiștilor care merg să-l preia pe fugar, etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.