Nu a coborât bariera pentru că e …supraponderală!

0
0

O angajată a SN CFR a fost condamnată la un an închisoare cu amânarea aplicării pedepsei, după ce a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției. Femeia, în vârstă de 56 de ani, este paznic de barieră la trecerea de nivel cu calea ferată de pe ruta Pitești-Câmpulung, și într-una din zile nu a coborât bariera, în timp ce trecea un tren de marfă. Neglijența ei putea provoca un accident cu urmări dramatice, șoferița unei mașini reușind să opreacă cu puțin înainte de impact.  

Femeia, în vârstă de 56 de ani, este angajat  al SN CFR de peste 22 de ani, fiind calificată şi autorizată să deservească postul de barieră la pasajul de cale ferată situat în apropiere de Câmpulung,  acolo unde deschide și închide bariera mecanică, asigură oprirea circulaţiei vehiculelor rutiere peste pasaj, astfel ca circulaţia trenurilor şi executarea manevrelor peste pasaj să se desfăşoare în condiţii de siguranţă. În luna aprilie 2021, salariata nu și-a îndeplinit sarcinile de serviciu și cu toate că a fost anunțată de stațile CFR vecine că trebuie să pună bariera, urmând să treacă un tren de marfă,  nu a făcut-o. Astfel, a pus în pericol viața participanților la trafic de pe DN 73.

Mașina s-a oprit la 1 metru de calea ferată

În timpul cercetărilor efectuate de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, a reieșit  că: ”În ziua de 17.04.2021, în jurul orei 16.55, a omis să coboare barierele mecanice la trecerea unui tren de marfă, care se deplasa din direcţia Piteşti-Câmpulung, punând în pericol siguranţa martorilor (…) şi (…) care circulau cu autoturismul, din direcţia Câmpulung-Piteşti, iar când au ajuns în apropierea căii ferate, (…) aflată la volan, a redus viteza şi a observat un alt autoturism, al cărui conducător îi semnaliza insistent din faruri, în timp ce traversa calea ferată. În urma atenţionării primite, a oprit autoturismul la circa 1 metru de calea ferată, evitând astfel un posibil accident, deoarece chiar în acel moment trenul de marfă trecea prin faţa maşinii martorilor. Imediat, inculpata a coborât barierele mecanice, deşi ar fi trebuit să acţioneze în acest sens înainte ca trenul să treacă prin acel loc, pentru a evita punerea în pericol a siguranţei circulaţiei mijloacelor de transport. În urma vizualizării planşelor foto aflate la dosarul cauzei se observă că trenul de marfă era în curs de traversare, iar bariera era ridicată, fiind coborâtă înainte de trecerea ultimelor vagoane” scrie în rechizitoriul procurorilor.

A recunoscut că a greșit

În cursul anchetei Elena M.  a recunoscut  fapta, dar a avit și o scuză… ”Pe parcursul cercetărilor, inculpata a recunoscut şi regretat fapta comisă, precizând că are probleme grave de sănătate, este supraponderală şi se deplasează cu greutate, solicitând totodată încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei”, au conchis procurorii. Dosarul a ajuns pe rolul Judecătoriei Pitești care a admis acordul privind săvârșirea infracțiunii de neîndeplinirea sarcinilor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă, din culpă. Astfel, Elena M. a fost condamnată la 1 an închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pe o perioadă de supraveghere de 2 ani. Dacă în acest timp va comite o altă infracțiune va ispăși și pedeapsa de 1 an. În plus, Elena M. este obligată să presteze 30 de zile de muncă în folosul comunității, în cadrul Primăriei comunei Berevoeşti, potrivit sentinței Judecătoriei Câmpulung din data de 19 februarie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.