Eugen Neagoe a pus tunurile pe arbitri: ”Ne-au furat! Japcă!”

1

La finalul partidei cu FC Csikszeredea, pierdută de FC Argeș, scor 1-2, antrenorul Eugen Neagoe a pus eșecul de la Miercurea Ciuc pe seama brigăzii de arbitraj conduse de Vlad Băban.

Tehnicianul alb-violeților consideră că gazdele au fost împinse de la spate de cavalerii fluierului, care prin deciziile pe care le-au luat, au defavorizat echipa noastră și au facilitat victoria harghitenilor: ”Am greșit în prima repriză la acel corner și am luat un gol de la 20 m. Repriza a doua am marcat după o fază frumoasă, ne-am mai creat două ocazii imense, singur cu portarul și acea intervenție a portarului gazdelor când a scos mingea lui Orozco. Pe final nu am mai fost lăsați să jucăm, efectiv nu am fost lăsați să mai ieșim din careul de 16 m. Dacă nu se marca gol la ultima fază, se mai prelungea meciul până marcau gazdele. Era ca pe timpuri, am prins acele vremuri până în 1985, 1990, când nu mai ieșeam din poartă până nu marca cine trebuia. Este rușinos ce s-a întâmplat pe finalul jocului. Efectiv toate contactele pentru cei de la Miercurea Ciuc, era jenant să privești așa ceva! Mi-au dat cartonaș galben fără să zic ceva. Iarăși o rușine, nu aveam voie nici să vorbesc… Nu i-am jignit cu nimic pe acești domni. A fost jocul televizat, însă dacă nu era, vă dați seama ce se putea întâmpla… Noi nu scăpam de aici fără trei-patru goluri și cu doi-trei jucători accidentați. Este o rușine ce s-a întâmplat! Iți vine să scoți echipa din teren! Ca pe vremuri! Eu știu că cei de la Miercurea Ciuc trebuie să aibă rezultate bune, dar nu de maniera asta”

#”Este rușinos! Nu poți să îți bați joc de o echipă!”

Neagoe cere ca arbitri să fie sancționați atunci când greșesc: ”Băiatul ăsta care a arbitrat are pretenții de Liga I și nu poți să îți bați joc de o echipă! Să se arunce pe ei adversarii și să nu dai un fault, să ne țină numai în 16 m…Este rușinos! Asta este realitate. Ne-am dorit, am încercat, ne-am dus peste ei după ce am egalat. Am avut ocazii, nu am putut să marcăm, iar la final nu ne-a lăsat să ieșim din 16 m. Acești băieți trebuie trași la răspundere pentru că este o rușine ce fac! Ne dau afară oamenii din cauza lor! S-a întâmplat să plec de la Craiova, după un joc cu Galațiul pe care l-am controlat. Am avut penalty, dar nu a vrut să dea arbitrul respectiv. A doua zi a trebuit să mă dea afară Rotaru. Asta se întâmplă din cauza lor…Ei sunt puși să arbitreze și nu să favorizeze o echipă sau alta. Mulți colegi de-ai mei sunt indignați de maniera lor de arbitraj. Să nu-i mai lase să arbitreze! Acum primesc mesaje că am fost furați! Japcă! Conducători de la Liga I îmi spun așa, nu eu! Te-au furat! Japcă! Trebuie să mergem înainte și să ne batem pentru fiecare punct” a mai spus tehnicianul piteștean, după meciul pierdut de la Miercurea Ciuc.

1 COMENTARIU

  1. 16 etape de liga a 2 a ,18 p!Arbitrii sunt de vină ca nu băgați mingea în poartă Nu aveti stadion,nu va complicați Aveți 15 luni de când o țineți în explicații! Întra în prima liga echilpee ce aduna puncte.Daca aveți salarii de prima ligă, ce interes sa existe.In liga a 3 a rupeți plasele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.