Șefa Secției Psihiatrie rămâne în arest

0
0

Arestată preventiv chiar de Ziua Femeii, pe 8 martie, șefa Secției Psihiatrie în Pitești, medicul Ramona Ștefănache, rămâne în arest. Decizia a fost luată marți, 12 martie, de Curtea de Apel Pitești, acolo unde s-a judecat contestația depusă de medicul-șef. În urma anchetei desfășurate de ofițerii Direcției Generale Anticorupție, Serviciul Județean Pitești aceasta este suspectată că ar fi primit bani de la 147 pacienți.

Potrivit anchetatorilor, în perioada mai-august 2023, Ramona Ștefănache ar fi primit, în biroul de lucru al acesteia situat în incinta Secţiei de Psihiatrie din cadrul S.J.U. Piteşti, în mai multe rânduri, de la pacienţi sau aparţinători ai acestora, diferite sume de bani, în bancnote în cupiuri de la 50 la 500 de lei, precum şi bunuri, în legătură cu atribuţiile sale de serviciu, fiind vorba despre cel puţin 147 de acte materiale, privind sume individuale cuprinse între 50 de lei şi 600 de lei. Ramona Ștefănache a fost reținută pentru 24 de ore, a doua zi, pe 8 martie Tribunalul Argeș a emis împotriva ei un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Decizia nu era definitivă și a fost contestată de inculpată.  

Contestație respinsă

Marți, la Curtea de Apel Pitești s-a judecat contestația depusă de Ramona Ștefănache. Instanța a menținut starea e arest preventiv. ”… respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpata STEFANACHE ILEANA RAMONA, în prezent aflată în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, împotriva încheierii nr. 41 din 08 martie 2024, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Argeş în dosarul nr. 1956/109/2024”, se precizează în decizia Curții de Apel Pitești. Hotârârea este definitivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.