La închisoare, pentru falsificare de certificate COVID

0
0

Decizie definitivă într-un dosar de vaccinări fictive, în care un registrator a emis certificate COVID unor persoane cărora nu le-au fost administrate dozele. Acestea doreau numai certificatul, din cauza restricțiilor din perioada pandemiei.  În schimbul documentelor falsificate, tânărul, în vârstă de 28 de ani a primit de la zeci de persoane sume cuprinse între 300 de lei și 500 de lei. Registratorul  fost condamnat la închisoare cu executare. El a fost ridicat de oamenii legii în weekend și a fost dus la Penitenciarul Mioveni. Alți 19 inculpați din dosar au primit pedepse cu suspendare.

Dănuț I., în vârstă de 28 de ani, din Pitești, a lucrat în perioada pandemiei, ca registrator, la Centrul de Vaccinare al comunei Bradu. A avut contract pe doi ani, timp în care a falsificat mai multe certificate COVID. Acesta s-a ales cu dosar penal după ce ofițerii Direcției Generale Anticorupție-Serviciul Județean Argeș au primit denunțuri din partea medicului coordonator al centrului de vaccinare și un alt registrator.  Tânărul a fost trimis în judecată pentru fals informatic și luare de mită. ”În perioada mai 2021-februarie 2022, a implementat într-un sistem informatic, respectiv Registrul Electronic National de Vaccinări (RENV) date (date de identificare, data vaccinării și serul administrat) false(fără drept) și contrare realității, care atestă vaccinarea împotriva Covid 19 a următoarelor persoane (22), care în fapt nu s-au vaccinat, nefiindu-le administrat serul de imunizare, în scopul producerii de consecințe juridice (libera circulație, accesul în centre comerciale, accesul în unități de învățământ, accesul în unități medicale, cerința vaccinării la locul de muncă ș.a.), acestea figurând în RENV ca fiind vaccinate, la acest centru”, reiese din rechizitoriul întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș. Denunțurile au fost făcute cu 2 luni înainte de a fi ridicate toate restricțiile din pandemia de Covid-19. Pe lângă faptul că zeci de persoane au primit certificate de vaccinare false, în schimbul mitei remise registratorului, au fost eliberate și 35 de vouchere, în valoare de 100 de lei, care se acordau persoanelor care se vaccinează cu doze complete.

Un certificat fals costa 500 de lei

Martorii din dosar au povestit cum funcționa ”afacerea” registratorului medical Dănuț I. Cei care doreau certificate false care să ateste că s-au vaccinat îi trimiteau poze ale cărților de identitate pe WhatsApp și în schimbul unor sume cuprinse între 300 și 500 de lei primeau documentul. În timpul interceptărilor din dosar, anchetatorii au aflat cum beneficiarii de certificate false se puneau de acord asupra declarațiilor, dar și ce minciuni să spună la audieri. Tot în urma interceptărilor oamenii legii au auzit cum erau înjurați și jigniți de inculpații chemați să dea declarații.  Beneficiarii de certificate false au fost acuzați de complicitate la fals informatic. Tribunalul Argeș a dat sentința în dosar, în iulie 2023. Fostul registrator medical a fost condamnat la 2 ani și 4 luni închisoare cu executare. Trei persoane care au obținut certificate de vaccinare false, au primit pedepse de câte 10 luni închisoare, cu suspendare, și sunt obligate la efectuarea a câte 100 de zile de muncă în folosul comunității, în timp ce restul de 16 inculpați au fost condamnați la 8 luni închisoare, cu suspendare și au de făcut câte 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității. Decizia tribunalului a fost atacată cu apel de 16 inculpați care sperau să scape de pedepse. Curtea de Apel Pitești a dat sentința definitivă, joi 11 aprilie, când a respins apelurile și toți inculpații au rămas cu pedepsele date de instanța de fond. Polițiștii Serviciului Investigații Criminale Argeș au pus în executare mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de instanță pe numele lui Dănuț I. și l-au dus pe tânăr la Penitenciarul Mioveni, unde a fost încarcerat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.