Reținut după ce a furat o mașină!

0

Polițiștii piteșteni au fost sesizați prin dispeceratul 112 despre faptul că o persoană necunoscută a sustras o autoutilitară, pe fondul neasigurării autovehiculului, autorul faptei fiind depistat în trafic, la scurt timp, de către utilizatorul autoutilitarei, cu sprijinul altui conducător auto.

La fața locului au intervenit polițiștii Secției 4 Poliție Pitești. Persoana care și-ar fi însușit pe nedrept autovehiculul a fost depistată, stabilindu-se că este un bărbat de 37 de ani, iar în urma verificărilor în bazele de date ale Poliției Române a rezultat că cel în cauză nu figurează ca deținător de permis de conducere.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără drept și furt în scop de folosință, cercetările fiind preluate de polițiștii Serviciului Investigații Criminale Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

După administrarea probatoriului, bărbatul de 37 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, ulterior fiind dispusă cercetarea sub măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.