Vrei să devii polițist? Este timpul să depui dosarul de înscriere la una dintre școlie de profil din țara noastră. Inspectoratul Județean de Poliție Argeș anunță că începând cu 2 octombrie 2025, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele 2 unități de învățământ preuniversitar ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca.
Sunt scoase la concurs un total de 1730 de locuri, în cele dou unități de mai sus. Numărul de locuri, defalcat pe școli, alături de toate detaliile, referitoare la condițiile de înscriere și desfășurare a etapelor de recrutare, pot fi accesate la https://ag.politiaromana.ro/ro/cariera/admitere-in-institutiile-de-invatamant/anunt-recrutare-candidati-admitere-in-institutiile-de-invatamant-postliceal-care-pregatesc-personal-pentru-nevoile-mai-septembrie-decembrie-2025.
Cererile tip de înscriere se transmit exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail a unității de recrutare (pentru candidații cu domiciliul în județul Argeș, adresa este resurseumane@ag.politiaromana.ro), în perioada 2-17 octombrie 2025, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică, candidații putând opta pentru o singură instituție de învățământ.
Dosarul de recrutare, constituit din documentele precizate în anunț, în volum complet, pot fi depuse de candidații înscriși, conform programului de primire a documentelor, până la data limită de 3 noiembrie 2025.
Evaluarea psihologică va fi realizată, conform planificării Centrului de Psihologie al M.A.I., la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, candidații înscriși având sarcina de a urmări și de a se informa cu privire la programare.
Proba de evaluare a performanței fizice va fi programată în perioada 7-12 noiembrie 2025, indiferent de unitatea de învățământ pentru care candidatul a optat, la centrele zonale de selecție (repartizarea în vederea susținerii probei fiind realizată de către unitatea de învățământ pentru care candidatul a optat).
Proba de evaluare a cunoștințelor se va susține la data de 15 noiembrie 2025, la unitățile de învățământ pentru care candidatul a optat, rezultatele fiind afișate pe site-ul unităților, cu termen de contestație de 24 de ore.
Examinarea medicală se va realiza pentru candidații care se încadrează în numărul de locuri scoase la concurs, în ordinea descrescătoare a notelor finale, în perioada 24 noiembrie – 19 decembrie 2025.
Vor fi declarați admiși candidații care au fost declarați apt medical, în ordinea descrescătoare a notelor finale, rezultatele finale fiind afișate la sediile unităților de învățământ și pe site-urile acestora, până la data de 24 decembrie 2025.
Mult succes candidaților!

















