Judecaţi după ce s-au încăierat pentru un câine!

0

Şase persoane vor fi trimise în judecată după ce s-au încăierat, în comuna Vlădeşti, fiind necesară intevenţia unui număr mare de poliţişti. Scandalul a avut loc în septembrie 2021 după ce două familii s-au certat din cauza unui câine. 
În încăierarea din 14 septembrie 2021 au participat mulţi bărbaţi, femei şi copii, dar poliţiştii au stabilit că vinovaţi de ceea ce s-a întâmplat sunt 6 persoane cu vârste între 16 și 44 de ani care și-au împărțit pumni și picioare, până au venit polițiștii și mascații, chemați de vecini. Polițiștii din comună, depășiți numeric, au descărcat spray-urile paralizante, dar n-au reușit să-i potolească pe bătăuși. Au chemat în ajutor colegi din mai multe localități. Opt persoane au fost duse la audieri. După aplanarea conflictului, mascaţii au rămas în zonă pentru a se asigura că nu va izbucni o altă bătaie. Totul ar fi pornit de la un câine care, odată ajuns pe proprietatea uneia dintre familii, ar fi fost lovit. După scandal, doi bărbați, cu vârste de 32 și 20 de ani, din Vlădești, au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, ulterior fiind dispusă cercetarea sub măsura preventivă a controlului judiciar. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Stâlpeni au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, privind săvârșirea infracțiunilor de încăierare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice şi au dispus trimiterea în judecată a 6 persoane: Ion C., de 32 ani, care a fost reținut și a stat sub control judiciar 60 zile, Ionel Raj C., de 20 ani, de asemena reținut și plasat sub control judiciar, Vasile-Samir C., de 18 ani ( care era minor la data comiterii faptei), Constantin-Marius S., de 33 ani, Alexandru Constantin S., de 28 ani şi Silviu S., de 44 ani. dacă vor fi găsiţi vinovaţi riscă pedepse cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani. M.Sandu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.