Festival Național de Șah al Municipiului Pitești-ediţia I

0

De Zilele Piteștiului, sâmbătă, 20 mai, și duminică, 21 mai, pasionați de șah din întreaga țară se vor reuni la Sala Academica a Universității Pitești, unde se vor desfășura competițiile de șah din cadrul Festivalului Național de Șah al Municipiului Pitești, ediția I. Evenimentul este organizat de Clubul de Șah Alfil Pitești, parteneri fiind: Primăria Municipiului Pitești, Centrul Cultural Pitești, Universitatea Pitești, Proiectul Național „Șah în Școală” și S.C. „Ideal Board Games”, anunţă Primăria Piteşti.

În cadrul festivalului, piteștenii care îndrăgesc sportul minții vor avea prilejul de a savura un spectacol al concentrării și al performanței: sâmbătă, 20 mai, între orele 10:00 și 11:30, în Piața Primăriei Pitești, puteți asista la un simultan demonstrativ de șah, oferit de către Grand Master Mircea Pârligras, multiplu campion național la șah clasic, mai spun reprezantanţii Primăriei Piteşti.

“Festivitatea de premiere, momentul în care cei mai buni șahiști din concurs vor fi răsplătiți pentru performanțele lor, va avea loc duminică, 21 mai, de la ora 16:00, în Piața Primăriei. Coordonatorii primei ediții a Festivalului Național de Șah al Municipiului Pitești, antrenorii de șah dr. Ovidiu Stancu și ing. Andrei Rădulescu, alături de organizatori și parteneri, invită piteștenii să se bucure împreună, de sărbătoarea orașului, de competițiile palpitante, de partidele de șah captivante și de momentele deosebite din universul acestui joc nobil”, a precizat sursa citată.
M.S.