Comisie specială pentru sport în Parlamentul României

0
0


Camera Deputaților a eliberat acum câteva zile o hotârăre prin care anunță constituirea Co­misiei speciale a Came­rei Deputaților pentru elaborarea, modificarea și completarea propu­nerilor legislative în materia sportului organizat în România.
Comisia, compusă din 15 membrii desemnați de grupurile parlamentare din Camera Debutaților, va fi condusă de un birou alcătuit din președinte, 2 vicepreședinți și 2 secretari și va avea ca obiective:
1. Elaborarea unor propuneri legislative privind desfășurarea sportului organizat în România.
2. Centralizarea în vederea examinării inițiativelor legislative care reglementează materia, precum și a celor ce urmează a intra în procedura parlamentară pe toată perioada desfășurării Comisiei. Ședințele Comisiei vor fi publice, urmând ca împrejurările în care va fi permis accesul reprezentații mijloacelor de informare în masă să fie stabilit ulterior.
Lupte
Sportivii testați de COVID
Componenții Loturilor Olimpice de Lupte au fost testați luni pentru virusul Covid-19. Aceasta este prima condiție din protocolul emis de Ministerul Sănătății pentru ca ei să poată intra în cantonamentul de la Izvorani. Începând de ieri sportivii se pregătesc în cadru organizat pentru marile competiții din acest an. Printre cei testați de coronavirus se regăsește și antrenorul muscelean Anton Arghira, coordonatorul lotului olimpic de greco-romane.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.