Cum se previn incendiile în lanuri de cereale

0

Pompierii argeşeni le transmit fermierilor ca în această perioadă de recoltare a cerealelor să acorde o atenţie sporită riscului de producere de incendii. Iată mai jos cu ce sfaturi vin reprezentanţii ISU Argeş de prevenire a acestor incidente. 
În unele zone ale județului Argeș, fermierii au început deja campania de recoltare a cerealelor, iar această operațiune presupune folosirea utilajelor cu motoare cu ardere internă, fapt care crește riscul de izbucnire ale unor incendii. „În această perioadă, culturile de grâu, orz, ovăz și alte cereale s-au uscat și se pot aprinde cu ușurință dacă nu sunt respectate regulile şi măsurile de apărare împotriva incendiilor, atunci când ne aflăm în apropierea sau chiar în aceste tipuri de culturi. De asemenea, aceste incendii sunt caracterizate de o dezvoltare rapidă și pot avea efecte dezastruoase atât asupra mediului înconjurător, cât și asupra vieţii şi a bunurilor materiale. Conștienți de riscul crescut de izbucnire ale unor incendii, inspectorii de prevenire ai ISU Argeș desfășoară verificări și instruiri la operatorii economici din domeniu, pentru evitarea unor situații nedorite. Pentru informarea cetăţenilor, reamintim câteva reguli ce trebuie respectate în perioada de recoltare a cerealelor: • instruirea personalului care participă la lucrările de recoltare; • este interzis fumatul pe utilajele şi maşinile agricole când se execută recoltarea cerealelor; • înainte de a intra în campania de recoltare tractoarele, combinele şi celelalte maşini agricole folosite la recoltarea şi transportul cerealelor, vor fi revizuite din timp, înlăturându-se toate defecţiunile care ar putea produce incendii; • asigurarea rezervelor de apă pentru incendiu şi verificarea zilnică a situaţiei existente; • fiecare maşină va fi dotată cu mijloace de primă intervenţie, cum ar fi: stingătoare, bidoane cu apă, lopeţi, mături de nuiele. M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.