Fermierii argeșeni pot depune cereri pentru un ajutor financiar

0

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a anunțat că primeşte cereri de acordare a sprijinului de urgenţă pentru sectorul cerealelor şi al seminţelor oleaginoase până la data de 26 octombrie 2023, inclusiv. 
Beneficiari sunt aşteptaţi la Centrele APIA pe a cărui rază teritorială a fost depusă cererea unică aferentă anului 2022, în vederea depunerii cererii de acordare a sprijinului de urgenţă pentru sectorul cerealelor şi al seminţelor oleaginoase. Sprijinul de urgenţă se acordă pentru suprafeţele determinate în urma controalelor administrative şi/sau la faţa locului aferente cererii de plată unică pe suprafaţă depuse în anul 2022 pentru minimum 1ha cu una sau mai multe dintre culturile de porumb/orz/floarea – soarelui/rapiţă. ”Pentru acordarea sprijinului de urgenţă, solicitanţii trebuie să depună cererea pretipărită pusă la dispoziţie de către APIA însoţită de copia documentului de coordonate bancare – cont bancar activ, numai în situaţia în care acesta a suferit modificări faţă de cel înscris în cererea unică de plată pentru anul 2022. Documentul depus în copie de către beneficiar va purta sintagma „conform cu originalul”, va fi datat şi însuşit prin semnătură de către beneficiar”, se arată în comunicatul APIA, remis Agerpres.

De unde vin banii

Valoarea schemei, reprezentând sprijinul unitar excepţional sub formă de grant, este de 2 lei/litru de motorină, pentru cantitatea totală de 152.458.321,08 litri de motorină corespunzătoare culturilor de porumb/orz/floarea-soarelui/rapiţă. Producătorii agricoli declaraţi neeligibili pentru plata unică pe suprafaţă şi ajutor naţional tranzitoriu 1 aferente campaniei 2022 care au primit decizie negativă/de respingere nu pot beneficia de prevederile prezentei hotărâri. Resursele financiare totale sunt de aproximativ 305 milioane de lei şi reprezintă echivalentul sumei de 61,6 milioane de euro stabilit la cursul de schimb de 4,9485 lei pentru 1 euro. O sumă de peste 147 milioane de lei, echivalentul sumei de 29,7 milioane de euro, reprezintă finanţare externă nerambursabilă prin Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) iar aproape 158 milioane de lei, echivalentul sumei de 31,9 milioane de euro, se asigură de la bugetul de stat. Plata ajutorului de stat se efectuează până la data de 31 decembrie 2023. M.D.