Argeșenii Mario Tudose și Cristian Ignat înfruntă Albania U21 și Elveția U21

0

Naţionala României U21 continuă parcursul spre EURO U21 din 2025 cu două meciuri în luna noiembrie. Primul joc va fi astăzi, cu Albania, pe teren propriu, după care tricolorii vor întâlni marți Elveția, în deplasare.
Naţionala României U21 face parte din Grupa E, alături de Elveția, Finlanda, Albania, Muntenegru și Armenia. După primele trei meciuri disputate, România U21 ocupă locul 3 (6 puncte), Albania conduce grupa (9 puncte), iar Elveția este pe locul 2 (7 puncte). Pentru meciurile cu Albania și Elveția, din grupa de calificare pentru Campionatul European, Daniel Pancu l-a convocat în premieră și pe Mario Tudose, fundașul echipei FC Argeș. Fotbalistul piteștean a evoluat până acum la reprezentativa U19 a României. Sub comanda lui Daniel Pancu se mai află și Cristian Ignat. Fundașul echipei CS Mioveni nu este la prima convocare la Tineret, fotbalistul argeșean fiind titular în partidele cu Finlanda și Armenia.
Se califică direct la EURO câștigătoarele celor 9 grupe și cele mai bune 3 echipe clasate pe locul 2 (fără a se lua în calcul rezultatele împotriva echipelor de pe locul șase). Ultimele trei locuri de la turneu vor fi ocupate după un baraj, în dublă manșă, între celelalte 6 echipe de pe locurile secunde. Slovacia, țara gazdă, este calificată direct.
Daniel Pancu: ”Am încredere în jucătorii mei”
Selecționerul Daniel Pancu a prefațat meciurile cu Albania și Elveția, din grupa de calificare pentru Campionatul European U21: “Prima dată avem o revanșă de luat în fața Albania, după care mergem în Elveția, o echipă care pe hârtie este cea mai valoroasă din grupă. Eu am încredere în jucătorii mei, îi văd mult mai încrezători, puternici, cu personalitate! Simt că au încredere când îmbracă tricoul echipei naționale. Elveția are cei mai valoroși jucători, nici nu se discută asta, pentru că au fotbaliști care evoluează în campionatele din vest. Valoarea fotbalistului ți-o dă un campionat din vestul Europei. Elveția este pe hârtie cel mai valoros adversar. Dacă obținem două victorii din aceste două meciuri, calificarea ar fi într-un procent foarte mare acontată”.
Lotul convocat de Daniel Pancu:
Portari: Răzvan Sava (CFR Cluj), Otto Hindrich (CFR Cluj), Alexandru Roșca (CSC Șelimbăr);
Fundași: Alexandru Pantea (FCSB), Denis Radu (ACS Petrolul 52), Cristian Ignat (CS Mioveni), Mario Tudose (FC Argeș), Umit Akdag (Göztepe / Turcia), Matei Ilie (CFR Cluj), Andrei Borza (FC Rapid 1923), Costin Amzăr (Dinamo);
Mijlocași: Marius Corbu (Akademia Puscas / Ungaria), Marian Danciu (Universitatea Craiova), Cătălin Vulturar (Lecce / Italia), Cristian Mihai (UTA Arad), Constantin Grameni (Farul Constanța), Luca Mihai (CFR Cluj), Adrian Mazilu (Farul Constanța), Alexandru Musi (ACS Petrolul 52), Rareș Ilie (Lausanne / Elveția), Octavian Popescu (FCSB);
Atacanți: Louis Munteanu (Farul Constanța), Vladislav Blănuță (FCU 1948 Craiova Fotbal Club).
Programul meciurilor
cu Albania și Elveția:
Vineri, 17 noiembrie, ora 20:30, ROMÂNIA U21 – ALBANIA U21, Stadion Giulești CUMPĂRĂ BILETE!
Marți, 21 noiembrie, ora 19:30, ELVEȚIA U21 – ROMÂNIA U21, Stade de la Maladière, Elveția
Ambele partide vor fi transmise în direct pe PRO ARENA
Programul tricolorilor
U21 în preliminarii
EURO 2025:
• 12 septembrie 2023, Albania – ROMÂNIA 3-2
• 13 octombrie 2023, ROMÂNIA – Armenia 2-0
• 17 octombrie 2023, ROMÂNIA – Finlanda 1-0
• 17 noiembrie 2023, ROMÂNIA – Albania
• 21 noiembrie 2023, Elveția – ROMÂNIA
• 26 martie 2024, Armenia – ROMÂNIA
• 6 septembrie 2024, ROMÂNIA – Muntenegru
• 10 septembrie 2024, Finlanda – ROMÂNIA
• 11 octombrie 2024, Muntenegru – ROMÂNIA
• 15 octombrie 2024, ROMÂNIA – Elveția M.D.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.