#Președintele Dani Coman a făcut anunțul
Dani Coman, președintele clubului FC Argeș, a anunțat că s-a înțeles cu Nicolae Dică pentru postul de antrenor al grupării din Trivale. Înțelegerea dintre cele două părți ar urma să fie oficializată marți.
După ratarea promovării în Liga I, la FC Argeș au început schimbări masive. Antrenorul Eugen Neagoe a părăsit clubul alb-violet, iar Dani Coman a fost instalat ca președinte. Prima misiune a lui Coman a fost aceea de a găsi un antrenor nou. L-a contactat pe Dică și l-a convins să preia banca lui FC Argeș în sezonul viitor, când „vulturii violeți” vor încerca să promoveze în Liga 1.
#Coman: „Ne-am înțeles cu Dică, marți semnează cu FC Argeș”
”Cel târziu marți, Dică va semna. Ne-am înțeles, doar că sunt eu plecat și de aia încă n-am semnat. Am făcut o listă de transferuri, acum vedem și ce putem aduce. Dar tot săptămâna asta, cu siguranță, vor semna câțiva jucători. Dică va semna la fel ca mine, pe doi. Va avea și opțiune de prelungire. Dacă promovează, se mai adaugă doi ani”, a declarat Dani Coman, președintele lui FC Argeș, potrivit playsport.ro.
Pentru Nicolae Dică va fi al treilea mandat pe banca echipe unde a debutat ca fotbalist. I-a mai pregătit pe argeșeni în perioadele ianuarie 2016 – iunie 2017 și iunie – octombrie 2019.