A fost actualizată lista cu statele exceptate de la măsura izolării sau a carantinării pentru românii care se întorc acasă. Astfel sunt în total 22 de ţări pentru care nu mai este obligatorie aplicarea măsurii. Printre acestea se numără Italia, Franţa şi Germania, acestea din urmă doar pentru anumite zone.
„Premierul României, Ludovic Orban, a convocat luni 22 iunie a.c. Comitetul Național pentru Situații de Urgență care a adoptat hotărârea nr. 31 prin care a fost actualizată lista statelor exceptate de la aplicarea măsurilor de carantină/izolare (zonă verde). Excepția se aplică persoanelor asimptomatice care sosesc în România din statele aflate pe listă. Astfel, au fost adăugate încă cinci (5) state: Finlanda, Italia, Estonia, Irlanda și teritoriul european al Franței (Franța metropolitană)”, precizează în comunicat. Astfel, zborurile către și dinspre țările care fac obiectul excepției de la carantinare sau izolare vor putea fi reluate de pe toate aeroporturile din România. „Lista actualizată intră în vigoare la data 23.06.2020 și poate fi consultată pe site-ul www.cnscbt.ro. În evaluarea statelor propuse de INSP pentru zona verde, s-a ținut cont de criteriul mediei numărului de cazuri noi înregistrate în ultimele 14 zile, respectiv mai puțin de cinci (5) cazuri la 1 milion de locuitori”, se mai arată în comunicat.
Lista se actualizează săptămânal
În acest moment ţările care sunt incluse în Zona Verde, pentru care nu mai este obligatorie izolarea la cetăţenii asimptomatici care vin în România,, sunt: Austria, Bulgaria, Cehia,Cipru, Croația, Confederația Elvețiană, Estonia, Finlanda, Franţa Metropolitană (teritoriul european al Franţei), Germania (cu excepţia districtului Kreis Gutersloh care este zonă galbenă şi se supune izolîrii sau carantinării), Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia, Slovenia și Ungaria. Lista cu statele pentru care se aplică eliminarea măsurilor de carantină/izolare, se actualizează săptămânal de către Institutul Național de Sănătate Publică, în fiecare zi de luni până la ora 16:00, în vederea introducerii în listă a unor noi țări. M.Sandu