Agresori liberi de un an, după un scandal sângeros

0
  • Instanţa a dat sentinţa împotriva lor



În luna mai a anului trecut, trei tineri din Câmpulung Muscel au provocat un scandal sângeros într-o sală de jocuri din oraş, chiar în prima zi de Paşti. Cea mai bună probă din do­sar au fost scenele de groază surprinse de ca­merele de supraveghere. Tribunalul Argeş a dat ieri sentinţa în dosarul de tentativă de omor. Unul dintre inculpaţi are de executat o pedeapsă de 6 ani şi 8 luni. Din nefericire, deşi încă de la data scandalului, pe nu­mele a doi dintre partici­panţii la încăierare, au fost emise mandate de arestare de preventivă în lipsă, nici până acum, aceştia nu au fost găsiţi de poliţişti.


Scandalul care a avut loc în perioada sărbătorilor de Paşte, anul trecut, a fost surprins de o cameră de supraveghere din interiorul localului. Totul ar fi pornit, potrivit unor surse, de la un tânăr care juca la păcănele, şi care avea datorie la unul dintre agresori. Ajutat de doi prieteni şi înarmat cu un cuţit, agresorul a vrut să îi dea o lecţie celui căruia­ i-a împrumutat bani. Pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere se poate observa cum Vasile Alexandru, un individ cunoscut şi pentru trafic de persoane, şi prietenii săi Florian Boceanu şi Ioan Boceanu, cunsocuţi interlopi, intră în fugă în sala de jocuri şi îl atacă pe un tânăr care stătea la masă alături de doi prieteni. Acesta fuge, însă este ajuns din urmă, lovit cu pumnii şi cu picioarele şi tăiat la gât şi la nas. După atac, agresorii au fugit, iar poliţiştii nu au reuşit nici până astăzi să-i prindă pe doi dintre ei. Dosarul întocmit după scandalul amintit, a fost trimis în judecată. Vasile Alexandru a fost acuzat de tentativă de omor, loviri şi alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi port ilegal sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, în timp ce Florian şi Ioan Boceanu au fost judecaţi pentru loviri şi alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi port ilegal sau folosirea fără drept de obiecte periculoase. Pe durata procesului Florian Boceanu a recunoscut faptele. A fost singurul prins şi arestat de oamenii legii. Ieri Tribunalul Argeş a dat sentinţa în acest dosar. Potrivit deciziei, Florian Boceanu a scăpat cu o pedeapsă de un an şi 3 luni închisoare, cu suspendare. În plus, judecătorii îl obligă să presteze 100 de zile de muncă în folosul comunităţii, în cadrul Complexului de Servicii Comunitare pentru Copii cu Dizabilităţi, Câmpulung, judeţul Argeş, sau în cadrul Centrul de Zi Bambi Câmpulung, judeţul Argeş. Tânărul a fost arestat preventiv în perioada 16 mai- 5 octombrie 2020, fiind plasat în arest la domiciliu din 5 octombrie până pe 13 decembrie 2019, după care a fost plasat sub control judiciar, măsură revocată prin sentinţa de mai sus. Cel de-al doilea participant la scandal, Ioan Boceanu a fost condamnat la 2 ani şi 2 luni închisoare, cu executare. „Constată că prin Încheierea nr.74/15.05.2019 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Argeş în dos.nr.2694/109 /2019- MEPI nr.28/15.05.2019, s-a dispus măsura arestării preventive a inculpatului BOCEANU IOAN pe o perioadă de 30 de zile de la data punerii în executare a MEPI, acesta nefiind pus în executare”, se mai menţionează în sentinţă. Altfel spus, de la data amintită, Ioan Boceanu nu a fost prins, fiind liber şi astăzi cu toate că a trecut de atunci mai bine de un an. Ultimul dintre participanţii la scandal dar în acelaşi timp autotrul principal, este Vasile Alexandru. Acesta are de executat o pedeapspă cu închisoarea de 6 ani şi 8 luni închisoare, primind câte o pedeapsă pentru fiecare dintre cele patru acuzaţii, acestea fiind contopite. Prin sentinţă, inculpatului i se interzice dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 5 ani de la executarea pedepsei.
Au de plătit daune morale
Dincolo de latura penală, instanţă a admis şi pretenţiile civile ale celui tăiat şi al celuilalt client bătut. „Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Corbu Carol Nicolae şi obligă pe inculpaţii Bocanu Florian şi Boceanu Ioan, în solidar, la plata către aceasta a sumei de 20.000 de lei, reprezentând daune morale, şi pe inculpatul Alexandru Vasile la plata către aceasta a sumei de 40.000 de lei, reprezentând daune morale. Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Lăcătuş Bogdan Florin şi obligă pe inculpaţii Bocanu Florian, Boceanu Ioan şi Alexandru Vasile în solidar, la plata către aceasta a sumei de 30.000, reprezentând daune morale”, se precizează în sentina de ieri a Tribunalului Argeş. M.Sandu