Lumea interioară între mit și știință
Prelegerea cu tema Ego și Evoluție Spirituală, susținută de lector univ. dr. Lucia Neagoe, de la Facultatea de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, de la Universitatea Pitești, în cadrul proiectului de dezvoltare personală, sub genericul “Lumea interioară între mit și știință”, coordonat de promotorul cultural Alexandra Grigorescu.“Sentimentul nostru de identitate, cine suntem sau mai bine-zis cine credem că suntem, ”eu”-ul care gândește și simte, se manifestă pozitiv sau negativ, a fost, este și va fi subiectul principal în școlile filozofice și religioase, dar la fel de bine și obiect de studiu în știință. (…) Vom încerca să găsim cele mai bune răspunsuri la următoarea noastră întâlnire: EGO ȘI EVOLUȚIE SPIRITUALĂ, în cadrul proiectului ”Lumea interioară între mit și știință”, alături de invitata mea, Lucia Neagoe”, spune Alexandra Grigorescu.
Armonii Argeșene
Cenaclul Armonii Argeșene (varianta minimală online), moderat de președintele Ligii Scriitorilor Români Filiala Argeș, scriitorul Adrian Mitroi, avându-l invitat pe poetul și folkistul Marius Adrian Ionescu.“Marius Adrian Ionescu activează în prezent ca grafician computer și este membru al Ligii Scriitorilor Români Filiala Argeș de doi ani. Este creativ în toate activitățile pe care le desfășoară, cu precădere în domeniul artei scrisului. Este cantautor, dar mai ales compune versuri care pot fi puse pe muzică. A participat și participă la mai multe cenacluri de profil din județ și din București, ocazie în care a obținut mai multe diplome și premii. Scrie o poezie profundă, dar și stenică și se remarcă prin faptul că este original în tot ceea ce face”, sunt considerațiile lui Adrian Mitroi despre invitatul său.
Armonia omului cu natura și universul
Prelegerea cu tema Armonia omului cu natura și universul, susținută de poeta Doina Gabriela Panaete, în cadrul proiectului “Iubire pentru frumos”.“Pentru întâlnirea cu dumneavoastră am ales să vă prezint mai multe poezii pe care le-am scris reflectând la modul în care ar trebui să gândim și să ne comportăm în relația cu noi înșine, cu semenii noștri, cu tot ceea ce ne înconjoară, văzut și nevăzut”, spune Doina Gabriela Panaete.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525