- Din punctul meu de vedere
Fiți, vă rog, un pic atenți la următorul paragraf !
”Ne extragem opțiunile cele mai prețioase tocmai din niște noiane de aproximație, de prejudecată sau de pasiune, astfel ajungem să cautăm într-o știre nu atât exactitatea, cât capacitatea ei de a ne sluji sistemul de interpretare, confortul moral sau rețeaua de alianțe. Conform legilor ce guvernează tot acest amestec de cuvinte, sentimente, dorințe, spaime sau dușmănii – și care se numește opinie – un fapt nu este nici real, nici ireal. El este dezirabil sau indezirabil. Este un complice sau un conspirator, un aliat sau un adversar, și nu un obiect supus cunoașterii adecvate. Din această surclasare a obiectivității demonstrabile de către o posibilă utilitate, noi ne clădim principii care, adeseori, ajung un fel de doctrină”.
Mă credeți că am ajuns să știu acest text al lui J.-F. Revel pe de rost ? Poate nu mă credeți, dar ori de câte ori scriu un articol am în minte aceste cuvinte din ”Biblia” mea politico – mediatică intitulată ”Cunoașterea inutilă” și semnată de autorul pe care tocmai l-am menționat.
Aș fi extrem de fericit să recitiți, dacă se poate cu voce tare, paragraful de mai sus, este genial, ne spune cât de ușor este să ne înșelăm atunci când facem judecăți de valoare în politică.
Ne înșelăm toți, politicieni sau ziariști sau pur și simplu cetățeni. Toți, oricât am fi de deștepți.
Vă mai dau un paragraf, din același mare autor.
”Un mare savant își poate forma opiniile politice și morale la fel de arbitrar și sub imperiul unor considerații la fel de stupide ca și în cazul oamenilor lipsiți de cea mai elementară experiență a raționării științifice. În personalitatea sa nu există osmoza dintre activitatea profesională, unde disciplina îl constrânge să nu afirme nimic fără probe, și opiniile sale despre viață, despre politică sau opiniile curente, unde el ascultă de aceleași impulsuri ca și restul oamenilor. El poate, la fel ca oricine altcineva, să se încline de partea bunului simț ori a extravaganței, derobându-se în fața evidenței atunci când ea îi contrariază credințele sau preferințele. Prin urmare, faptul că trăim într-o epocă a științei nu ne face nicidecum apți să ne comportăm într-o manieră științifică și în viața obișnuită”.
Sper că v-am liniștit conștiința, toți suntem supuși subiectivității, ori cât am fi de inteligenți și în orice domeniu, chiar unul științific, am lucra în viața de zi cu zi.
Așadar, ceea ce logicienii numesc apelul la autoritate, ad verecundiam, nu funcționează când este vorba despre opiniile politice. Nici un laureat sau candidat la Premiul Nobel nu este mai competent ca mine, ori ca dumneavoastră, în chestiuni electorale, de pildă. Să nu ne mire deci că un scriitor genial precum Mircea Cărtărescu scrie adeseori lucruri pe care eu le consider prostii în materie de politică, un mare filosof precum Gabriel Liiceanu făcând, după părerea mea, la fel.
Totuși, stimații mei cititori, să nu considerați că este totul pierdut și că trebuie să disperăm considerând că toate opiniile politice sunt egale ca valoare , că nu ne putem apropia niciodată de adevăr. Există, totuși, o șansă, drept pentru care vă mai dau un paragraf din ”Biblia” mea politico – mediatică.
”E adevărat, totuși, că opinia, fie ea simplu – plauzibilă și lipsită de certitudini absolute, poate fi sau nu formată, într-o manieră pe cât se poate de riguroasă, pe baza examinării oneste a tuturor datelor accesibile”.
Dacă nu aș risca să mă considerați dus cu pluta – oricum, unii asta scriu despre mine, constant, la comentarii – aș repeta paragraful anterior până la finele acestui articol. O dată și încă o dată. Importantă este examinarea onestă a tuturor datelor accesibile.
Procedăm noi în acest fel ?
Proba practică, Argeșul.
Cunoaștem CV-urile candidaților ? Le-am citit ? Știm noi ce au făcut la viața lor candidații ?
Într-un articol scris ieri, mi-am permis să încep astfel demonstrația:
„Mă gândeam astăzi că dacă prin absurd, din cauza pandemiei, nu s-ar mai ține alegeri, iar o comisie alcătuită din cetățeni ar decide doar pe bază de CV cine să fie primar al Piteștiului, în mod sigur l-ar desemna pe Cristian Gentea.
Desigur, nu se va întâmpla să fie alegeri pe dosare, chiar dacă există pericolul covidului, dar haideți să gândim un moment în acest fel.
Candidatul Ionuț Moșteanu pune pe masă o facultate neterminată și una luată de la o universitate despre care el însuși spune că e de rușine. A lansat ideea că a lucrat pentru multinaționale, dar cineva a zis că a fost casier la Western Union. După opinia mea, dl Moșteanu este inteligent și de bun simț, dar nu e suficient pentru a conduce un oraș ca Pitești, trebuia să înceapă cu localități mai mici dacă voia să-și facă mâna.
Sorin Apostoliceanu a fost viceprimar, urcat în funcție de PSD deoarece a fost băiat cuminte, nu a fluierat în biserică. Numai că mutu’ f..e pământu’, cum zice românul, iar când primarul Ionică a fost suspendat, a doua zi i-a luat biroul şi secretara. Dl Apostoliceanu nu îşi pune CV-ul pe internet, probabil că nu are cu ce să se laude, poate doar cu tinereţea, în comparaţie cu Cornel Ionică. Atâta doar că nu candidează, cum spera, Cornel Ionică.
Singurul performer real din această triadă este Cristian Gentea. Şef de promoţie la Fizică atomică, posesorul a câtorva repartiţii guvernamentale, director general al Regiei Autonome Tohnologii pentru Energia Nucleară, societate cu o mie de angajaţi dintre care mulţi de mare specializare, dl Gentea e ceea ce numim un învingător în carieră şi ca om. S-a ocupat de promovarea echipei FC Argeş, oricât de mult s-ar oftica adversarii, iar lumea ştie.”
E mi-am format opinia exprimată mai sus pe baza unei cercetări a CV-urilor candidaţilor.
Mă combateţi ? Foarte bine, vă mulţumesc, dar vă întreb ca în Moromeţii:
– Pe ce vă bazaţi ?
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni şi joi)
