8 unităţi scolare în scenariul roşu, din cauza cazurilor COVID

0



În judeţul Argeş există în momentul de faţă 8 unităţi şcolare care au intrat în scenariul roşu, din cauza apariţiei cazurilor COVID. Ultima instituţie care apelează la acest scenariu, este un colegiu din Pitești unde s-au depistat 3 cazuri de îmbolnăvire cu virusul COVID. Celelalte unităţi şcolare sunt grădiniţe, şcoli şi licee de pe întreg teritoriul judeţului. Conform hotărârilor luate în acest sens, în scenariul roşu, cursurile se desfăşoară numai online, în timp ce în scenariul galben, la care s-a renunţat în cazul celor 8 instituţii de învăţământ, se făceau cursuri în clasă. „Avem astăzi (n.r. luni) Colegiul Brătianu care a intrat în scenariul roşu din cauza coronavirusului. Faţă de alte judeţe stăm foarte bine din punct de vedere al numărului de şcoli care apelează la acest scenariu. Însă problemele nu sunt la şcoli ci în afara lor, acolo se îmbolnăvesc elevii. Părinţii trebuie să aibă mai mare grijă, ce fac şi unde se duc copiii, transportatori ar trebui să suplimenteze numărul de autobuze sau maxi –taxi pentru a se păstra într-adevăr distanţarea, când se vine şi se pleacă de la şcoală. Împreună trebuie să fim în acest demers, pentru că altfel zădărnicim activitatea şcolară. Ne ajută în acest moment şi vacanţa pe care o au cei de la învăţământul primar şi preşcolari pentru că se stă acasă timp de o săptămână” ne-a spus ieri, Inspectorul Şcolar General din Argeş, Liliana Murguleţ. S.M.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.