Din punctul meu de vedere
Așa este că v-ar plăcea să știți prin ce se deosebesc românii de bulgari, maghiari, italieni, francezi, englezi ? Ori prin ce se deosebesc între ei francezii și englezii ? Ori, în genere, care sunt deosebirile psihologice între popoare ?
Dacă am cunoaște aceste deosebiri, ne-ar fi mai ușor să înțelegem drumul pe care au luat-o unii și alții, geopolitica ar fi mai simplu de priceput, iar viitorul, mai lesne de prevăzut.
Problema este că psihologia popoarelor se arată ca o disciplină care a avut câteva realizări la începutul secolului XX, apoi a murit de moarte bună. Au compromis-o naziștii, cu ideile lor demente despre supremația arienilor, iar astăzi, progresismul și a sa corectitudine politică au îngropat poate definitiv aceasă ramură a psihologiei.
Unii consideră că a surprinde deosebirile psihologice între popoare înseamnă a arăta că nu suntem egali. Ce prostie ! Suntem egali, firește, dar nu suntem identici.
Ca să nu mai lungesc vorba, voi face aici un rezumat al unor lucrări semnate de savantul român Constantin Rădulescu – Motru în prima jumătate a secolului trecut. Este vorba despre ”Psihologia poporului român” și de ”Sufletul neamului nostru. Calități bune și defecte”.
Despre psihologia noastră au mai scris și alții, cel mai cunoscut fiind Dumitru Drăghicescu, iar lucrarea sa ”Din psihologia poporului român” (1907) este cea mai citită. Au mai scris P.P. Negulescu, Cioran, Ralea, iar acum vreo doi, trei ani a apărut la Cluj – Napoca o vastă lucrare intitulată ”Psihologia poporului român” (Daniel David) atât de tehnică și amănunțită încât nu sesizează pădurea din cauza copacilor.
Dintre toți, cel mai mult îmi place Constantin Rădulescu – Motru.
Să vedem ce spune.
Românii sunt individualiști, în sensul că nu ne place tovărășia și fiecare vrea să fie de capul lui, stăpân absolut pe ce are, chiar dacă e rege doar peste sărăcia lui. Pe de altă parte, românul face întotdeauna ceea ce crede că va face toată lumea și nu are curajul să o ia pe drumuri riscante, originale, personale. ”A ieși din rândul lumii este, pentru săteanul român, nu un simplu risc, ci o nebunie”. ”Individualismul românesc este, prin urmare, de altă natură de cum este acela cunoscut în Apusul european”. Noi am vrut să fim în rândul lumii, ceea ce ne-a ajutat să rezistăm, dar acum nu ne mai ajută.
O altă trăsătură este că nu prea suntem perseverenți, e greu până ne apucăm, fiindcă de lăsat ne lăsăm repede. Între anii 1921 și 1932, dintre elevii înscriși la școli și studenții înscriși la universități, au absolvit doar 10 %.
”Pe când celelalte popoare din Apus păstrează muncii un ritm regulat, ca de ceasornic, poporul român cunoaște munca dezordonată, sub formă mai mult de joc. Românul nu muncește metodic, ci în salturi, are lungi perioade de odihnă, iar la nevoie dă pe brânci și face muncă de sclav.”
”Apoi, ca de o altă caracteristică a sufletului românesc, s-a vorbit de lipsa spiritului comercial (…) Timpul este pentru român orice, numai monedă nu. La târg stă și se tocmește ceasuri întregi pentru un lucru de nimic. Tot așa la petrecere, pierde zile și nopți întregi.”
”Pe lângă aceste caracteristici, care sunt defavorabile, i se mai atribuie sufletului românesc multe altele, favorabile. Se spune despre el că este primitor, iubitor de dreptate, religios.”
Ceea ce este numit defect sau calitate la români este în funcție de modelul burghez, fiindcă altminteri, ceea ce este rău poate fi considerat bun.
Totuși, sunt câteva lucruri în mod clar negative.
”Românul consideră nerespectarea legii ca un titlu de mărire și de putere”.
”Românul cere beneficii pe baza dovezii că este român”.
”Nici pentru viitor nu ne facem iluzii în ce privește adaptarea sufletului românesc la libera concurență. Subiectivitatea caracteristică acestui suflet se va împotrivi întotdeauna”.
”Nu este țară în hotarele lumii civilizate în care gura lumii să aibă mai multă trecere ca în țara noastră. Cele mai multe dintre convingerile noastre sunt întemeiate pe zvonul public și numai foarte puține pe dovezile adunate de noi personal. Se zice că lumea zice și dacă lumea zice, românul, individual luat, pare că înțelege că tot așa trebuie să zică și el.”
În politică, lucrurile sunt și mai interesante.
”Fiecare grup își are părerea sa în bloc, căreia toți i se supun întocmai cum și la turmele de oi este un clopot la al cărui sunet se adună toate oile laolaltă. Când un român stă la îndoială fiți siguri că el nu stă fiindcă are o convingere personală de apărat, ci fiindcă nu știe de partea cărui grup să se dea. Să meargă după cum bate vântul din dreapta sau după cum bate cel din stânga ? Iată suprema lui neliniște.”
”Românul izolat este blând ca mielul (…)De aceea, la oricine care arată sabia el se pleacă. Când simte însă cotul tovarășului, adică atunci când este în ceată, de îndată se ridică și atunci, ferește, Doamne, pe oricine de dânsul, că este repede la mânie”. Românul are suflet gregar, manifestă o solidaritate de turmă.
În fine, o altă trăsătură este că atunci când cineva intră în politică devine imediat ”om mare”, în așa fel încât țara este copleșită de ”oameni mari”.
”Mare a devenit și Gheorghe, mare a devenit și Ion, mare a devenit și Petre…S-a zăpăcit aproape tot neamul, că prea are mulți oameni mari”.
Nu știm să ne sacrificăm, suntem ca oile care se aruncă în apă prin imitație și nu fac niciun sacrificiu, fiindcă nu știu ce fac.
Așa grăit-a Constantin Rădulescu – Motru despre sufletul neamului nostru.
Are sau nu dreptate, rămâne să hotărâți fiecare dintre dumneavoastră, privind în propria conștiință și privind în afară.
Au și popoarele personalitatea lor ? Probabil că da și în funcție de asta depinde succesul în viață.
Vom avea succes vreodată?
Deocamdată, nu.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)
