Copil lovit de TIR, la Bascov

0
3



Un accident rutier ce ar fi putut avea urmări dramatice a avut loc ieri, la Bascov. Un copil în vârstă de 14 ani, a ajuns la spital după ce a fost lovit de un TIR. Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș, s-a stabilit că Petre Călin Z. de 47 de ani, din Brașov, care conducea un ansamblu rutier (cap tractor cu semiremorcă), din direcția Pitești spre Vâlcea, a acroșat un minor de 14 ani, din Bascov, care s-a angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal. Martorii spun că băiatul se afla cu alte copii pe marginea şoselei şi când TIR-ul mai avea doar câţiva metri să ajungă la marcaj, a hotărât să traverseze. Din punct de vedere legal, şoferul ansamblului auto este vinovat că nu a acordat prioritate de trecere. Din fericire, în momentul impactului băiatul nu a fost aruncat sub roţi ci în lateral. Acesta a suferit multiple contuzii fiind transportat la Spitalul de Pediatrie. Medicii spun că nu are leziuni grave. Pe numele şoferului a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier. S.M.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.