Joi, concert cu public la Filarmonică

0
0



Veste bună pentru melomani! Ca urmare a scăderii ratei de incidență sub 3 la mia de locuitori, Filarmonica Pitești reia concertele cu public, astfel că în Joia Mare, pe 29 aprilie, de la ora 19, în Sala Simfonia, va avea loc concertul orchestrei de suflători, dirijor, Byoungdon Kang. Programul cuprinde: J. Williams – Rosewood, C. M. von Weber – Corul Vânătorilor, Y. Kimura – Always with me – Spirited away, G. Pierné – Pastorale, F. Farkas – Dansuri antice, E. Elgar – Nimrod Enigma și F. Sterkel – Oveture in C. Byoungdon Kang s-a născut la Daejeon, dar a urmat la Seul cursurile Universității Naționale, fiind licențiat în Pedagogie Muzicală și Drept. La București, la Universitatea Națională de Muzică, sub îndrumarea profesorului universitar dr. Cristian Brâncuși a terminat cursurile de master Dirijat orchestră. A susținut numeroase concerte de operă și simfonice în Coreea de Sud (la Daejon, Seul, Sungnam, Ulsan), dar și în Italia, Polonia, România (Craiova și Ploiești). Dirijorul coreean, care este în premieră la Filarmonica Pitești, dirijează gratuit orchestra de suflători. I.I.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.