Băieţel lovit pe maşină!

1



Un copil în vârstă de 3 ani a fost ieri, victima unui accident rutier, pe Calea Bucureşti, din Piteşti. Micuţul traversa regulamentar, pe trecerea de pietoni, când a fost lovit de o maşină. Era împreună cu bunica lui. Femeia nu a păţit nimic. Şoferul vinovat, s-a ales cu dosar penal.


Accidentul s-petrecut în jurul prânzului, la una dintre trecerile de pietoni de pe Calea Bucureşti. Băieţelul, în vârstă de 3 ani, se afla cu bunica. Cei doi traversau regulamentar. Bogdan M. de 65 de ani, aflat la volanul unui Logan venea dintre Podul viilor. Acesta circula pe banda a doua şi cu toate că maşina de pe prima bandă oprise ca să acorde prioritate de trecere pietonilor, el şi-a continuat drumul.

De aceea şoferul a observat-o mult prea târziu pe femeia care traversa ţinând copilul de mână. A frânat, dar a acroşat copilul. Din fericire pentru micuţ, bunica a văzut mașina care se apropia și l-a tras tare către ea astfel că, impactul nu a fost unul violent. Cu toate acestea, în urma izbiturii copilul a suferit un traumatism cranio-facial. La faţa locului s-au deplasat echipaje de la Biroul Rutier Piteşti şi unul SMURD, de terapie intensivă mobilă. Băieţelul a fost preluat de echipajul medical. Nu părea rănit grav.

A fost transportat la Spitalul de Pediatrie pentru investigaţiile necesare. Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.

Citiți și: Clienții unor bănci, înșelați prin e-mail!Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
M.Sandu Foto Info Trafic Piteşti