Sute de cetățeni amendați că nu purtau mască!

0

Aproape 300 de societăți comerciale, peste 5.500 de persoane şi aproximativ 300 de mijloace de transport persoane au fost verificate în ultimele 48 de ore. Activităţile desfăşurate de poliţişti, împreună cu celelalte forţe cu care se acţionează în sistem integrat, pentru verificarea respectării măsurilor impuse în contextul stării de alert, continuă, anunță IPJ Argeș. 

Polițiștii argeșeni au desfășurat 60 de acţiuni punctuale, dintre care 52 au fost organizate independent de către poliţişti, șase organizate împreună cu I.J.J. Argeş şi două cu alte structuri.
În cadrul acțiunilor au fost verificate 5.639 de persoane, precum și 298 de mijloace de transport.
De asemenea, în ultimele 48 de ore, au fost verificate 296 de societăți comerciale, unde poliţiştii, alături de celelalte structuri cu care acționează în sistem integrat, au instruit reprezentanţii tuturor agenţilor comerciali și centrelor comerciale verificate cu privire la măsurile dispuse pentru respectarea normelor de prevenire a infectării și combatere a răspândirii coronavirusului.
Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii argeşeni au aplicat, conform Legii 55/2020, un număr de 285 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 11.500 de lei, după cum urmează:
– 244 de sancțiuni, în valoare de 9.500 de lei, ca urmare a nepurtării sau purtării necorespunzătoare a măștii;
– 41 de sancțiuni, în valoare de 2.000 de lei, ca urmare a nerespectării interdicțiilor de deplasare.

În ziua de 12 noiembrie a.c., polițiștii Biroului Siguranță Școlară, Biroului pentru Protecția Animalelor și Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, precum și polițiștii Serviciului de Ordine Publică Argeș, au acționat pentru informarea operatorilor economici, dar și pentru verificarea respectării normelor de prevenire a infectării și combatere a răspândirii coronavirusului și a celor sanitar-veterinare, în zona centrală a municipiului Pitești.
Polițiștii au acționat pentru verificarea respectării măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei COVID–19, precum și pentru informarea cetățenilor cu privire la obligațiile ce le revin, având în vedere noile măsuri instituite.
În urma acțiunii, au fost instruiți trei operatori economici și au fost legitimate 7 persoane, dintre care 5 avertizate verbal pentru că nu purtau corespunzător masca de protecție.
De asemenea, polițiștii de ordine publică au aplicat două sancțiuni contravenționale, conform H.G. nr. 301/2012 privind Normele de aplicare a Legii nr. 333/2003.

În zilele de 12 și 13 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secțiilor 1-4 Poliție Pitești au verificat aproape 1000 de persoane, 88 de societăți comerciale, precum și peste 50 de mijloace de transport persoane.
Cu ocazia acțiunilor, au fost instruiți operatorii economici din zonele comerciale vizate.
În urma abaterilor constatate, s-au aplicat 92 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3.500 de lei, conform Legii 55/2020.

În zilele de 12 și 13 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au verificat 76 de persoane, 6 societăți comerciale, precum și 60 de mijloace de transport persoane.
De asemenea, au fost efectuate instruiri cu reprezentanții operatorilor economici, dar au fost efectuate și verificări în ceea ce privește respectarea legislației în vigoare, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS Cov-2.
În urma abaterilor constatate, au fost aplicate 6 sancţiuni contravenţionale, cu avertisment, conform Legii 55/2020.

În zilele de 12 și 13 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni au legitimat 30 de persoane și au verificat 24 mijloace de transport persoane și 6 societăți comerciale.
Au fost efectuate instruiri cu reprezentanții operatorilor economici, dar au fost efectuate și verificări în ceea ce privește respectarea legislației în vigoare, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS Cov-2.
În urma abaterilor constatate, au fost aplicate, conform Legii 55/2020, 9 sancţiuni contravenţionale, cu avertisment.

În zilele de 12 și 13 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni au verificat 78 de persoane, 4 societăți comerciale și 36 de mijloace de transport persoane.
Au fost efectuate instruiri cu reprezentanții operatorilor economici, dar au fost efectuate și verificări în ceea ce privește respectarea legislației în vigoare, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS Cov-2.
În urma abaterilor constatate, au fost aplicate, conform Legii 55/2020, 12 de sancţiuni contravenţionale, cu avertisment.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.