”Avem obiective mărețe de îndeplinit”

0
0

  • Alexandru Greab



Alexandru Greab este optimist înaintea duelului cu Mediașul. Partida cu ardelenii este una specială pentru portarul argeșean care își va întâlni fosta sa echipă.


Greab a evoluat la Gaz Metan timp de șase sezoane, însă nu are resentimente: ”Mediașul este un adversar dificil, un adversar incomod, un adversar care are în componență jucători buni care pot să facă diferența. Trebuie să fim foarte concentrați și pentru acest meci. Știți cu toții că avem obiective mărețe anul acesta și sperăm să le îndeplinim. Nu am nici o problemă că întâlnim fosta mea echipă la care am jucat mulți ani. Eu sunt acum la FC Argeș, mă simt foarte bine aici, dau totul pentru echipa mea și nu cred că contează câți ani am stat acolo. A fost o perioadă frumoasă a carierei mele, dar astăzi sunt aici și vreau să fac performanță cu FC Argeș. Sperăm cu toții la o victorie. Știm bine că ne despart foarte puține puncte de un loc de play-off. Sper să câștigăm acest meci și să urcăm în clasament. Noi, niciodată nu am pus ca obiectiv play-off-ul. Luăm fiecare meci în parte. Vrem să câștigăm fiecare partidă, iar la final, dacă lucrurile vor sta bine, evoluțiile vor fi încununate cu o intrare în play-off” a declarat fotbalistul alb-violet la conferința de presă de dinaintea acestei partide. M.D.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.