Sezonul 2022-2023 din Liga I începe pe 9 iulie

0



Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a stabilit ca sezonul 2022-2023 al Ligii 1 să debuteze pe 9 iulie 2022.


Decizia a fost luată ţinând cont de configuraţia viitorului sezon competiţional la nivel de club, care urmează să fie întrerupt cu ocazia desfăşurării Cupei Mondiale din Qatar. Cupa Mondială din Qatar se va disputa între 21 noiembrie şi 18 decembrie 2022, iar calendarul FIFA prevede ca jucătorii să se alăture echipelor naţionale începând cu data de 14 noiembrie 2022.

Se înființează și Liga de Tineret

După ședința de marți a Comitetului Executiv, preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a anunţat și înfiinţarea Ligii de Tineret, pe acelaşi model din Premier League sau Serie A, care să ia locul Ligii Elitelor. Noua competiţie trebuie doar să treacă votul din Comitetul Executiv, urmând ca din vară să debuteze. Câştigătoarea acestei competiţii va reprezenta România în Youth League. În Liga de Tineret vor evolua cu precădere jucători U18, cluburile având posibilitatea să folosească și trei jucători U21.
„A avut loc o informare a membrilor Comitetului Executiv. Pentru următoarea şedinţă din martie, vom trece la o procedură de vot pentru înfiinţarea Ligii de Tineret din vară. Reprezintă o oportunitate suplimentară de afirmare a tuturor jucătorilor tineri români, dar şi o conectare mai bună la piaţa internaţională de transferuri. Liga de Tineret îşi propune optimizarea potenţialului tinerilor jucători. Astfel, ne interesează ca cele mai bune academii să joace împotriva celor mai bune academii. La nivel naţional, Liga 2 şi Liga 3, regăsim tot mai mulţi jucători tineri. De exemplu, România U19 selecţionează doar de la echipe de seniori. Liga de Tineret va reprezenta un punct important în cariera unui jucător. Câteva caracteristici importante: Liga de Tineret va înlocui Liga Elitelor, iar câştigătoarea acestei competiţii va reprezenta România în Youth League. În această nouă competiţie vor urma să evolueze cu precădere jucători U18, dar totodată vom oferi posibilitatea echipelor să folosească maxim trei jucători U21. Vom optimiza şi traiectoria spre performanţă către jucătorii U18. În plus, vor putea evolua tinerii jucători care nu prind lotul formaţiilor din Liga 1 sau Liga 2, sau care revin după accidentări”, a declarat Răzvan Burleanu. M.D.