Gaşca de minori a spart un magazin!

0



Noi amănunte ies la iveală în cazul unei spargeri ce a avut loc în luna februarie. Până acum au fost identificaţi trei minori, ultimul ajungând în arest marţi seara. Adolescenţii, toţi în vârstă de 16 ani, au spart uşa de la intrare şi au furat băuturi alcoolice fine şi dulciuri.


La începutul lunii martie, primul care a căzut îi mâinile polițiștilor Secției 3 Poliție Pitești, a fost un minor în vârstă de 16 ani, din comuna Băbana. Arunci, oamenii legii au făcut percheziţii la locuinţa lui şi au descoperit sticle de whisky şi votcă, din cele furate. Minorul a fost dus la audieri şi le-a povestit oamenilor legii şi procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cum a acţionat. Tot atunci acesta a mărturisit că nu a participat singur la spargere ci împreună cu alţi doi adolescenţi de vârsta lui. Marţi, oamenii legii au reuşit să-l prindă de pe ultimul membru al găştii de spărgători, un băiat de 16 ani, din Piteşti.
Minorul a fost dus la sediul secției, pentru audieri, iar în urma administrării probatoriului, a fost reținut, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, ieri fiind prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Ieri a fost eliberat după ce împotriva lui a fost luată măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. Minorii au acţionat forţând uşa de la intrarea unui magazin din Bibescu Vodă. După ce s-au văzut în interior, au furat mai multe sticle de whisky, coniac şi votcă şi cutii cu bomboane de ciocolată. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi minorii riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 2 la 7 ani. M.S.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.