Şoferul băut a lovit două maşini parcate!

0
0


Duminică, în jurul orei 14:00, polițiștii din cadrul Poliței Orașului Mioveni au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier în urma căruia au fost avariate trei maşini.


În urma verificărilor preliminare efectuate de polițiști, s-a stabilit că Ion Sorin S. de 45 de ani, din Mioveni, care conducea un autoturism Dacia Logan pe strada Neagoe Basarab, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu două autoturisme parcate, ambele Renault Megane. În urma evenimentului rutier, nici o persoană nu a suferit leziuni, nici măcar şoferul vinovat. Acesta a ajuns totuşi la spital dar nu pentru a primi îngrijiri ci pentru a-i fi recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Asta după ce oamenii legii au constatat că cel de la volan era băut, având o concentraţie de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului. Bărbatul va fi nevoit să plătească din propriul buzunar reparaţiile celor trei maşini avariate, Loganul şi celelalte două maşini parcate, din cauză că accidentul a avut loc pe fondul consumului de alcool, iar firmele de asigurări nu acordă despăgubiri în astfel de cazuri. M.S.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.