Gulaş de vită cu cartofi

0
0



Timpi de preparare:
• Timp de preparare: 90 min
• Gata în: 1 ore, 30 min
Ingrediente:
• 600-700 gr. pulpă de vită
• 50 gr. ulei
• 2-3 cepe
• 1 ardei gras roşu
• 1 ardei gras verde, galben
• 1-2 ardei iuţi
• 1 lingură pastă de tomate
• 200 ml vin
• 300 gr. roşii decojite în suc de roşii
• 300 gr. cartofi
• boia de ardei iute
• sare
• piper
• verdeaţă
Mod de preparare:
1. Pentru început, pregătim carnea. Carnea de vită pentru gulaș se spală, se taie cubuleţe mici şi se prăjeşte în ulei. Se adaugă ceapa tocată mărunt şi ardeiul iute fin tocat. Se stinge cu apă şi se lasă la fiert, totul înăbuşit, pentru aproximativ un sfert de oră.
2. După un sfert de oră, peste carnea de vită se adaugă vinul, se spumează şi se fierbe în continuare, până când carnea este bine pătrunsă. Se adaugă apoi cartofii tăiaţi cubuleţe, ardeii tăiaţi felii, puţină sare şi apă cât să acopere legumele. Rețeta de gulaș de vită cu cartofi se fierbe până se înmoaie cartofii şi după se adaugă roşiile tăiate cubuleţe, sucul de roşii şi pasta de tomate. Totul se amestecă uşor şi se condimentează după gust cu sare, piper şi boia de ardei.
3.Rețeta de gulaș cu vită de cartofi este aproape gata. Mai este nevoie să o lași la foc mic până când vei vedea că sosul a scăzut și se leagă puțin preparatul. Când gulașul obține forma pe care ți-o dorești, se oprește focul și deasupra se presară verdeață tocată mărunt.
O porție de gulaș de vită cu cartofi poate fi servită drept fel principal de mâncare împreună cu o salată de murături asortate.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.